Pentru cine au venit Ponta şi Antonescu?

Victor Ponta şi Crin Antonescu au fost ieri la Suceava. Şi cam atât.
În locul unor întâlniri directe cu alegătorii, cei doi lideri ai USL au preferat o discuţie, mai bine zis câte un monolog, în faţa membrilor PSD şi PNL Suceava aduşi la Shopping City, în incinta galeriei de artă.
Sincer, nu prea văd rolul unor astfel de întruniri, iar opoziţia pare incapabilă să găsească drumul care s-o ducă spre câştigarea alegerilor de anul viitor. Până şi Dan Diaconescu a reuşit să-şi dea seama că forţa unui partid stă în adunări la care oamenii să vină din convingere şi nu aduşi cu forţa, ca sarcină de serviciu.
Practic, s-a întâmplat acelaşi lucru ca în urmă cu şase săptămâni, când sucevenii au fost invitaţi în incinta Casei de Cultură din Suceava pentru o întâlnire cu Victor Ponta, iar totul s-a dovedit doar o şuetă de partid.
Şi ieri, şi la mijlocul lui august, mesajul a fost acelaşi: frica faţă de PD-L. Ponta şi Antonescu au vrut să le insufle curaj colegilor de la Suceava, dar eu cred că efectul este exact invers.
Când vii şi vorbeşti în public de prea multe ori de frică, rişti să transmiţi auditoriului exact acest sentiment.
Oricum, la nivelul judeţului Suceava, USL este într-un evident decalaj în minus faţă de actuala putere şi doar vreun cataclism ar putea schimba actuala situaţie. Sau poate că sondajele pe care PNL-ul le tot face vor fi de natură să scoată din joben vreun candidat surpriză. Eu nu cred.
Raspuns: numai ei stiu si cu herr Schmetterling, care a aflat de la serviciile de salubritate din zona… Ca daca au venit sa mai socializeze cu proprii activisti inseamna ca nu au habar ce le-a raspuns Hristos celor ce l-au intrebat de ce ia masa cu fariseii si vamesii:”Doctorul se duce la cei bolnavi nu la cei sanatosi…” Cam pe cand vor afla ei anumite intelepciuni din (tran)Scripturi,s-ar putea sa ne asigure conditii optime sa ne bucuram din nou, pentru cine stie cati ani (care o mai apuca….), de intelepciunea trustului binecredincios Orest&Balan&Luhan&Sons precum si tot neamul lor cel neadormit…
Da…de unde stii domnule Sandrino ca poate au o surpriza liberalii?!