Shares

Cimitirul este cartea deschisă dar tăcută a trecutului unei așezări, iar cei care știu să citească de pe cruci vor descoperi lucruri nebănuite. La Sulina, locul unde suceveanul Jean Bart a scris o filă de istorie, există un cimitir aparte. Ponosit și abandonat parțial, cimitirul din Sulina este imaginea fidelă a unui orășel care cândva era prosper și pulsa de viață. Acum, mai trăiește doar prin pescarii de ocazie care vin aici din toată țara și turiștii dornici să vadă Marea Neagră sau pelicanii și celelalte minunății din Delta Dunării. Locul de veci din Sulina este denumit Cimitirul Comisiei Europene a Dunării, după comisia înființată acum un secol și jumătate cu rolul de a realiza o cale de legătură între Marea Neagră și porturile Brăila și Galați pentru transportul cerealelor. Vechea biserică din cimitir a ajuns o paragină, după ce a fost afectată și de un incendiu, urmele acestuia fiind vizibile într-un colț al clădirii. De jur împrejur sunt aruncate de-a valma cruci și garduri metalice, de parcă cineva a fugit grăbit, fără a mai avea timp să pună lucrurile în ordine. Alături este și un dric pus pe chituci, exact cum s-a întâmplat și cu industria de pescuit de la Sulina. Pietrele funerare ale celor care au pus umărul la creșterea economică și nu numai a celui mai estic oraș al României sunt năpădite de bălării sau neîngrijite, semn că efortul lor a fost uitat complet de autoritățile de azi. Chiar și așa cimitirul are farmecul lui aparte și povești care vor dăinui încă mulți ani. Poate cel mai celebru mormânt este al unui pirat care acționa în Sulina și care jefuia navele folosindu-se de boi cărora le lega de coarne felinare astfel încât dădea senzația că acolo este un alt vas. Are un nume grec, iar pe piatra funerară se găsește celebrul semn al piraților, un craniu cu două oase încrucișate. Tot în cimitirul de la Sulina este și piatra de mormânt a prințesei Elisabeta Moruzi, nepoata domnitorului Ioan Sturza. A murit în apele înghețate ale Dunării după ce a alunecat accidental. Inițial, a fost înmormântată la Sulina, dar mai apoi osemintele i-au fost trimise la Constantinopol. Două cruci ”gemene” amintesc de o poveste de dragoste sfâșită tragic, iar cei doi iubiți își dorm acum somnul de veci, tot împreună, la vărsarea Dunării în Marea Neagră. Mai sunt și alte povești interesante în acest cimitir, unele din ele ascunse însă sub nisipul care a devenit parte integrantă din istoria locului.