Shares

Rezultatele Corpului de Control al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră la instituţia din Suceava au arătat că aici era stână fără câini.

Ca urmare a deficienţelor constatate, toate acestea venite pe fondul arestărilor de acum trei săptămâni, a fus la „tăieri de capete”. Împotriva a 15 angajaţi ai IJPF Suceava, toţi ofiţeri, s-a declanşat cercetarea prealabilă. Printre aceştia se numără şeful IJPF Suceava, comisarul şef Gheorghe Ieremie, adjunctul acestuia, comisarul şef Constantin Mihai Prelipcean, dar şi şeful Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, comisarul şef Nelu Fediuc.

Dacă primii doi nu au fost implicaţi în prea multe scandaluri, Nelu Fediuc este un obişnuit al comisiilor de disciplină, cărora le-a râs în nas mai de fiecare dată, iar când nu s-a putut s-a descurcat în faţa instanţelor de judecată.

Faptul că Nelu Fediuc nu are de gând să cedeze este elocvent şi pentru modul în care acesta a înţeles să abordeze subiectul: rămâne pe poziţii. Şefii săi au ales calea demisiilor de onoare din funcţiile de conducere de la IJPF Suceava, ceea ce nu cred că se va întâmpla în cazul lui Fediuc.

Porecla „pisica cu nouă vieţi” pare să i se potrivească de minune, dar rămâne de văzut câte i-au mai rămas după toate scandalurile în care a fost implicat.

Printre acuzaţiile care i se aduc mai nou este aceea că era incompatibil cu soţia, Liliana Fediuc, care deţinea funcţia de administrator la un magazin duty-free din Vama Siret. Dacă şefii săi direcţi şi cei din Corpul de Control al IGPF au avut nevoie de câţiva ani pentru a afla un lucru pe care-l ştia tot Siretul, başca Suceava şi Rădăuţiul, atunci nu mă miră deloc ineficienţa organelor statului în combaterea corupţiei.