Brigada Diverse

Probleme la DIICOT Suceava? Posibil

Vestea că inspecţia judiciară urma să ajungă la Suceava pentru un control de fond al activităţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism se pare că i-a luat pe nepregătite pe procurorii de aici.

Aşa se face că dosare vechi de 6-7 ani au început să fie soluţionate la foc automat pentru a nu atrage după ele şi sancţiuni.

În unele cazuri, rezoluţiile date nu bat nici pe departe cu ceea ce s-a întâmplat în urmă cu mai mulţi ani. Sunt oameni care au avut parte de percheziţii, ocazie cu care li s-au ridicat diferite bunuri.

Ei bine, acum oamenii au primit clasare, dar în referatul privind această soluţie nu mai apare menţionat absolut nimic despre bunurile confiscate. Ar fi curios de aflat unde au dispărut acestea, pentru că în mod normal ori trebuiau restituite proprietarului, ori trebuia menţionat că au fost confiscate şi cel care le deţinea ilegal să fie sancţionat.

sigla diicot

Iar dacă stau şi mă gândesc la un alt mare dosar din care se pare că s-a ales praful, cel puţin până acum. Este vorba de acel dosar în care mai mulţi oameni de afaceri, în frunte cu Vasile Florea, de la Florconstruct, şi Sorin Iacob, de la SC Loial Impex SRL, fost director al Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, au fost audiaţia acum aproape doi ani de către procurorii DIICOT Suceava.

Este vorba de dosarul în care s-a spus că bugetul de stat a fost prejudiciat cu multe milioane de lei de persoanele care se ocupau, în special, cu vânzarea de fier, iar printre cei care au cumpărat acest tip de materiale de construcţii ajutând ulterior la o evaziune fiscală de proporţii s-ar fi aflat şi cei doi oameni de afaceri.

Deşi a trecut o perioadă de timp considerabilă, nimeni nu a mai scos nici un cuvânt despre cercetările din acest dosar, unul care încă de la vremea respectivă ridica mari semne de întrebare.

Dar, poate că oamenii de la inspecţia judiciară, se vor lămuri mai bine pe marginea acestui subiect. 

Articole asemănătoare

Back to top button