Brigada Diverse

Râia europeană

Heirupismul nu ne-a lipsit niciodată, fie că a fost vorba de vreo lucrare care trebuia finalizată la timp, fie de vreun angajament oarecare.

La fel au stat lucrurile şi în relaţiile cu Uniunea Europeană, cu care nu am reuşit să negociem mai nimic şi am luat tot ce ni s-a impus.

Una din condiţii, pare-mi-se a fost aceea de a creşte numărul de oraşe. Era pe vremea când această ţară frumoasă şi cu oameni cinstiţi era condusă de Adrian Năstase. În mod democratic, s-a trecut la vot, iar o parte dintre comunele propuse pentru a fi transformate în oraşe au şi fost ridicate la acest rang.

Transformarea a fost doar pe hârtie, pentru că în realitate în viaţa oamenilor din acele localităţi nu s-a schimbat în bine absolut nimic.

După vreo 8 ani de intense „transformări revoluţionare”, la Broşteni, bunăoară, orăşenii înoată în continuare prin noroaie.

Dar ce mai contează asta? Când intri la tine acasă şi zăreşti scris pompos „Oraşul Broşteni” nu-ţi sare inima de bucurie din piept?

Mai lipseşte râia şi caprele Irinucăi şi în rest Europa e la picioarele noastre.

Articole asemănătoare

Un Comentariu

  1. Cu Brosteni e ca si cu Romania: de 5 ani am intrat in UE si inca mai asteptam sa ne aduca Mos Craciun al lor saci cu bani si autostrazi la pachet cu ţoale de firma. In parte este adevarat – unii dintre noi au intrat in UE, la dat cu jula la Paris, altii ne strâng pe noi de koaie,aici,acasa ca sa le dam bani de Vuittoane si Ferrari (daca am plasat gresit „r”-ul e din cauza ca n-am vazut de aproape nici o masinuta din asta…) In curând va fi gata si reforma facuta sub privirile imbârligate ale Marelui Conducator,vom fi gata si noi,asistati de aceleasi priviri duioase precum si de functionarii Preafericitului Daniel care vor taia mortului chitante fiscale de sub patrafir.
    Domnu’ Sandrinio,am citit astazi, in gazeta de perete la care scrieti, articolul despre eventuala participare a C.J. la reabilitarea Cazinoului din Vatra Dornei. Sper sa nu va scape cateva chestiuni de mare subtilitate in legatura cu acest subiect:
    – cazinoul nu a fost facut prin cheta publica ci prin subscriere de actiuni,asa cum se facea pe atunci,asa cum s-a facut si calea ferata Hadikfalva – Frassin (Dornesti – Brodina) pe care o distrug acuma reformatorii lui Flutur,zootehnisti si padurari cu bundiţa si iţari.
    – Arhiepiscopia nu poate vinde cladirea,dreptul canonic considera instrainarea bunurilor un pacat de moarte;la fel,afectarea cladirii unor scopuri care exced sferei morale este prohibita,biserica ortodoxa nu poate patrona case de toleranta,sali de jocuri de noroc,sedii de partide (PDL,ca structura mafiota)sau alte variante mercantile.
    – unii adventisti si penticostali cu functii de raspundere ar dori sa puna mana pe cazinou prin orice mijloace,li se rupe lor de dreptul canonic si,in general,de orice drept – banu’ sa iasa! De aceea IPS Pimen le cam sta in gât si sunt interesati de petrecerea sa la loc cu verdeata sau la manastire, sa le lase lor mainile libere ca sa se smereasca intru ochiul dracului,in frunte cu fariseul Flutur.
    – ba chiar si capitalul european (fortele UE,cum ar fi) sunt interesate sa-si puna cazinoul ca brand pe sticla lor de Aqua,ca da bine la populatie,si ar merge vestea pana la Viena,Atena sau Berna…
    – insusi C.J. al PDL este interesat sa ajute,sa dea bani de reparatii,un pic mai multi decat valoarea de inventar a bunului pentru ca apoi, prin cinstitul procedeu al sulei in coaste, sa opereze o compensare a sumelor si sa umfle potul…
    Eu nu pot decat sa va reamintesc faptul ca Maria spala rufele la râu si-n apa se vedea invers.

Back to top button