Shares

Îi mulţumesc lui Nicu Axinia, fost viceprimar al oraşului Broşteni, care mă propune drept candidat pentru Primăria Suceava.

E onorant ca o persoană să mă vadă în această postură, mai ales fără a exista vreo discuţie prealabilă. O propunere pe care am citit-o şi eu, în această dimineaţă, pe reţelele de socializare.

Nu mi-am propus să candidez pentru funcţia de primar al municipiului Suceava şi nici nu o voi face, pentru că menirea mea cred că este alta.

Asta nu înseamnă că voi sta cu mâinile în sân şi voi privi nepăsător la tot ceea ce se întâmplă în jur, la modul cum Suceava involuează. Pentru că, asta se întâmplă în acest moment. Regresăm.

primaria suceava

Dacă stau bine şi îmi amintesc, cred că doar pe vremea lui Marian Ionescu mai erau asemenea gropi în oraş. Credeam că acele vremuri au dispărut, dar se pare că m-am înşelat. Un hâtru îmi spunea ieri că serbăm centenarul unirii şi în gropi. S-au unit şi sunt mai puţine. Dar mai mari.

Dar problemele oraşului nu se reduc la gropi. Suceava are nevoie de curăţenie, de parcuri de agrement, de infrastructură rutieră, de poduri, de o sală polivalentă, de un bazin de înot, iar lista este extrem de lungă.

Pentru toate acestea voi milita şi mă voi implica. Consider că a ne plânge de milă fără să întreprindem nimic este la fel de criminal ca a conduce oraşul aşa cum se întâmplă acum. Sper să adunăm alături şi alţi oameni, alţi suceveni care sunt nemulţumiţi de modul cum arată oraşul.

Şi slavă Domnului, cred că de aceeaşi părere sunt mulţi, foarte mulţi suceveni. Trebuie doar să ne punem pe treabă.