Shares

Odată cu câştigarea alegerilor generale în România de către Convenţia Democratică, prefect al judeţului Suceava a fost numit Vasile Ilie, şeful judeţean al partidului lui Petre Roman şi, fără îndoială, liderul celei mai profesioniste componenţe pe care a avut-o PD vreodată.

Erau vremurile în care Mircea Rusu-Band şi Narcisa Suciu lansau, în folosul democraţilor, cele două şlagăre care aveau să devină imnurile electorale ale democraţilor („Ce partid era PD, pe atunci!”, mi-a zis, în vara acestui an, Mircea Rusu, fără să-şi ascundă jena faţă de prezent).

Prefectul Vasile Ilie a fost singurul politician sucevean care nu a cultivat găşcărismul de partid, preferând să numească în conducerea instituţiilor descentralizate ale statului competenţe recunoscute, fără obligarea personalităţilor respective să se încartiruiască în PD. Pentru şefia culturii, de pildă, a încercat s-o convingă pe Sofia Vicoveanca să accepte rolul de lider, la care, de altfel, era pe deplin îndreptăţită, dar inegalabila personalitate a spiritualităţii româneşti din Bucovina, jignită profund de ordinul dat de fostul prefect Băncescu de a fi dată afară de la Ansamblul „Ciprian Porumbescu” (directorul care a pus în practică ordinul a fost un oarecare nevinovat domn Florea), a refuzat oferta, deşi avea şi are simpatie şi respect faţă de omul Vasile Ilie. O altă încercare, menită să ofere vieţii culturale sucevene un lider autentic, în persoana criticului şi istoricului literar Adrian Dinu Rachieru, a căzut, în cele din urmă, familia distinsului literat nefiind dispusă să schimbe Timişoara pentru Suceava (bine a făcut!), aşa că s-a apelat la universitarul sucevean Aurel Buzincu, cel care, semnând printr-o anagramă (Lercu Zubian), îi scosese peri albi suficientului politruc Băncescu, publicând pamflete acide şi subtile la adresa cimpanzeului roşu.

La Direcţia Silvică, la fel, a preferat un inginer tânăr şi dinamic, adus din teritoriu, care, ca să izbândească în viaţă, intrase şi în partidul domnului Panteliuc (PDSR), căruia îi cununase fata, împreună cu… Gavril Mîrza, dar şi în PNL, datorită lui Florin Boeru. Cel care îl recomandase pe inginerul acela tânăr, fără să-l cunoască, doar pe baza informaţiilor de gazetar, a fost subsemnatul, iar Vasile Ilie, după o scurtă documentare despre competenţele profesionale ale lui Gheorghe Flutur, l-a uns director general.

Pe vremea aceea, un gazetar dibaci exercita presiuni asupra şefilor din silvicultură, într-o aşa-zisă campanie a vilelor (nişte căsuţe de vacanţă, făcute de ei înşişi, dar cu multă imaginaţie), prezentând căsuţele acelea din lemn (silvicultorii aveau cotă gratuită anuală la lemn de construcţie) drept corupţie duduitoare (nu mai cotizau cu publicitate), iar eu, care ştiam cum stă treaba în realitate, le-am luat apărarea pe acest subiect. În fond, corupţia unor silvicultori nu era dată de nişte căscioare, ci de afaceri de jefuire a patrimoniului pe care îl aveau în administraţie. Peste câteva zile, mi s-a întâmplat să întâlnesc, în holul Palatului Administrativ, un inginer silvic tânăr, îmbrăcat în uniformă groasă, inclusiv cu „sumanul silvic”, încălţat cu bocanci şi purtând un fular verde grosier, care m-a abordat, întrebându-mă cum să-mi mulţumească. Crezând că e vorba de vreun posesor de căbănuţă, i-am răspuns că nu are de ce, pentru că au fost atacaţi pe nedrept, şi-atunci tânărul, mai întâi uşor uluit, mi-a zis că-l cheamă Gheorghe Flutur şi că a aflat de la prefect, care l-a numit director general peste feşteri, că eu l-aş fi recomandat.

Îmi plăcea, pe vremea aceea, Gheorghe Flutur, pentru că era un om dornic să înveţe. Când ne întâlneam, lua în discuţie tot felul de teme şi cum la multe dintre dezbaterile acelea participa şi Cezar Straton, chiar că se vorbea despre lucruri serioase, pe care „discipolul” nostru le asimila, modelându-le după felul său de a gândi, într-un mod impresionant. Nu purta costume Armani şi pantofi Gucci (habar nu am cum se scrie, dar nici nu mă interesează), conducea un autoturism german de mâna a doua, dar deja era un politician de mâna întâi, la care şi eu, şi Cezar, căutam cu mândrie, fără să bănuim că va încerca, în viitor, umilirea şi anonimizarea totală a celor care i-au vrut binele (Ilie, Boeru, Sofroni, Straton etc. – cu subsemnatul nu i-a mers şi n-o să-i meargă).

Dar nu despre Flutur e vorba în acest episod, ci despre Vasile Ilie, actual vicepreşedinte marginalizat al Consiliului Judeţean, cu putere de decizie mai mică decât un şef de birou de mâna a şaptea.

Cât a fost prefect al judeţului Suceava, Vasile Ilie, care avea şi un consilier de excepţie (regretatul cărturar Vasile Cojocaru), a încercat o reformare reală a administraţiei judeţene, exemplele anterioare fiind, după cum socotesc eu, pe deplin lămuritoare.

Când i s-a încheiat mandatul, cimpanzeii din partidul pe care l-a creat i-au sărit la beregată, s-au revoltat. Era o conferinţă sau cum Dumnezeu se cheamă porcăriile de acest gen, la Casa Culturii din Suceava, iar cimpanzeii au început să se plângă, ba să şi mârâie că, în patru ani de guvernare, ei nu s-au ales cu nimic, ba nici măcar partidul, care nici măcar cu un set nou de scaune nu a fost dotat. Prin urmare, din voinţa cimpanzeilor puşi pe revoltă, Vasile Ilie a fost îmbrâncit cât acolo (s-a întors la profesie, dobândind şi un doctorat pe merit, dar şi respectul nemţilor de la E-ON), iar noul lider al democraţilor a devenit Eugen Uricec.

Peste un timp, Ilie şi-a dat demisia din PD, unde tentativele de umilire erau tot mai dese, şi m-a căutat, să mă întrebe de vreun sfat. Avea o ofertă de a intra în PNL-ul lui Gheorghe Flutur, dar avertizându-l ce pericol îl paşte în viitor, a ales varianta alăturării adversarului său de până atunci, Gavril Mîrza. Din nefericire pentru Vasile Ilie, ulterior avea să i se alăture lui Gheorghe Flutur, politicianul care nu mai seamănă de fel cu învăţăcelul de ieri al subsemnatului şi al lui Cezar Straton. Flutur este taman cum l-a descris Nicolae Dărămuş: complexat de oamenii competenţi şi sigur de el printre nulităţi pupincuriste. Deci nu are nevoie nici de experienţa administrativă a lui Vasile Ilie, pe care îl marginalizează şi umileşte cu o cruzime perversă, incredibilă. Nu îşi dă seama că, umilind profesioniştii şi cultivând pupincurismul proştilor, deja nu mai are viitor, că au să-l tragă în mlaştină proştii lui fideli. Flutur nu-i un băiat prost, dimpotrivă, în ciuda faptului că nu prea le are cu cultura generală, dar prostia slugilor lui o să-l transforme, mai devreme sau mai târziu, într-un coşneguţă al politicii judeţene. Păcat de potenţialul pe care l-a avut cândva, dar de care s-a dezbrăcat, din neatenţie, odată cu straiele de pădurar.