Shares

Pentru mine, Suceava este un oraş mort care pulsează la anumite intervale datorită unor oameni.

Sunt oameni care reuşesc să creeze în jurul lor o stare de spirit, pe care o propagă mai departe, iar vălvătaia devine tot mai mare şi pe care vor s-o folosească mulţi doritori de putere.

Din păcate, o astfel de stare de spirit tocmai a murit la Suceava. Iar creatorul ei a înţeles că nu mai este dorit şi, în linişte, aşa cum l-a caracterizat întreaga perioadă în care l-am cunoscut, a plecat. Nu a murit fizic, dar cred că această moarte îl doare mai mult.

Starea de spirit se numeşte handbal masculin, iar mentorul acestui proiect acum trimis la cimitir este Petru Ghervan.

Recunosc că la începuturi am fost şi eu sceptic cu privire la viitorul handbalului masculin în Suceava. Argumentele mele erau eşecurile lamentabile din alte domenii, iar echipa de fotbal Foresta bântuia ca o stafie peste tot. În plus, handbalul masculin nu avea nici o tradiţie în târgul nostru, nu aveam un public educat pentru acest sport şi nici măcar o sală adecvată pentru evoluţiile în prima ligă.

Oamenii de specialitate au fost însă de altă părere, iar Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal a spus: „Suceava va creşte frumos şi va fi o surpriză”. Un nebun, mi-am râs eu în barbă, dar ceea ce a urmat avea să-i dea dreptate.

La prima participare în cupele europene, Suceava a ajuns în finală. A pierdut-o în faţa unei echipe mult mai valoroase, dar lumea a aflat că existăm. Era certificatul de naştere al unei echipe pe care nimeni nu o băgase în seamă până atunci.

La scurt timp după acea finală de Challenge Cup pierdută în faţa Reşiţei, am mers cu Petru Ghervan şi Leonard Bibirig, un alt om important pentru ce a însemnat handbalul în Suceava, într-o şcoală. Proiectul pe termen lung al lui Petru Ghervan cuprindea o selecţie cât mai largă. Adică o emulaţie în rândul copiilor şi tinerilor pentru a face din Suceava un centru handbalistic de renume.

petru ghervan

Ţin minte şi acum zâmbetul larg al celor doi când au fost înconjuraţi de copiii de la Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” din Obcini pentru a acorda interviuri. Era un semn că munca lor nu a trecut neobservată.

De atunci au trecut vreo 5 ani, dacă nu mă înşel. O veşnicie pot spune acum. În acest interval extrem de scurt, handbalul masculin din Suceava a ajuns de pe culme în prăpastie. Iar perspectivele de a ieşi de acolo sunt nule.

Certificatul de deces s-a semnat pe 28 august 2013. A fost ziua în care Petru Ghervan şi-a depus demisia de la clubul pe care l-a ridicat din nimic şi l-a făcut respectat la nivel naţional. Deşi au trecut două săptămâni de atunci, despre demisia sa s-a aflat abia miercuri, 11 septembrie.

Pentru mine, această demisie este echivalentă cu moartea unei stări de spirit. Când arhitectul crede că nimic nu mai e de făcut pentru a duce mai departe flacăra cred că totul a fost spus.

Mulţumesc domnule profesor Ghervan pentru că am avut parte de momente fericite în impropria sală de sport a Liceului cu Program Sportiv. Mulţumesc că aţi animat Suceava pentru câţiva ani. Ar mai fi multe de spus despre cea mai frumoasă echipă a Sucevei şi despre creatorul ei, dar mă opresc aici cu speranţa că Petru Ghervan va găsi resursele şi momentul potrivit pentru a aprind eo nouă flacără. Merită toate felicitările. Pe ale mele le are de multă vreme şi pentru totdeauna.