Şanse mari ca Ryanair să opereze pe Aeroportul Salcea

Chiar dacă judeţul Suceava are acum un aeroport modern, de departe superior celor din Iaşi şi Bacău, cursele aeriene sunt sublime dar lipsesc aproape cu desăvârşire.
Şi totuşi, această situaţie s-ar putea modifica în scurt timp. Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, ar putea opera în scurt timp de pe aeroportul din Salcea.
„În cinci ani estimăm că o să avem 10 milioane de pasageri în România (…). În Polonia de exemplu operăm pe 12 aeroporturi şi avem patru baze. Şi în România activitatea noastră ar trebui să fie similară cu cea din Polonia în următorii ani. Trebuie doar să ajungem la înţelegeri cu aeroporturile. Mă aştept ca în România să avem 4-5 baze în următorii cinci ani şi să zburăm din şi spre 10-12 aeroporturi din această ţară“, a declarat Michael O’Leary, CEO al Ryanair.
Iar cum în România nu sunt zeci de aeroporturi, este foarte probabil ca avioanele Ryanair să aterizeze şi să decoleze într-un timp destul de scurt de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” Salcea.
Ryanair transportă în prezent 105 milioane de pasageri pe mai mult de 1.600 de rute, dar pe piaţa din România situaţia nu stă chiar foarte bine. Compania irlandeză a transportat anul trecut 200.000 de pasageri, în timp ce Wizz Air, liderul pieţei, a transportat anul trecut 3,9 milioane de pasageri, iar Tarom a transportat 2,3 milioane de oameni.