Brigada Diverse

Şefă din Primăria Suceava, cu datorii mari la întreţinere

Lorena Mureşan, şefa Serviciului Locativ din Primăria Suceava, a acumulat datorii mari la asociaţie. Potrivit tabelului afişat de Asociaţia de Proprietari Nr. 36 ANL din Burdujeni, Lorena Mureşan figurează cu un debit de 2.177 de lei.

Din tabel rezultă că pentru luna octombrie şefa de serviciu din Primăria Suceava ar fi avut de plată doar 57,40 de lei, iar diferenţa reprezintă datoriile din lunile anterioare. Un calcul sumar arată că datoriile sunt „istorice” şi s-au adunat de aproximativ doi ani.

Datorii asociatie

O altă ciudăţenie este aceea că în apartamentul ANL cu 3 camere figurează că locuieşte o singură persoană, iar în luna octombrie a acestui an nu a stat efectiv nimeni. Din acest motiv, cheltuielile pentru plata gazului metan, a apei reci şi a canalului sunt zero. Practic, Lorenei Mureşan i s-a calculat doar încălzirea apartamentului cu suprafaţa de 67 de metri pătraţi şi cuantumul perceput de administrator.

În aceeaşi scară, următorii datornici au de plata 459 de lei, dar trebuie remarcat că în acest caz este vorba de o familie cu 5 persoane, iar restanţele sunt de 330 de lei.

Situaţia este jenantă, mai ales că veniturile Lorenei Mureşan nu au fost deloc mici în ultimii ani. Potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul Primăriei Suceava, şefa Serviciului Locativ a încasat din salarii suma de 34.000 de lei în cursul unui an, respectiv 26.000 de lei în alt an. Asta înseamnă că salariul a fost de aproximativ 2.000 de lei într-un an şi aproape 3.000 de lei în alt an.

Articole asemănătoare

4 Comentarii

  1. locuinta anl, primarie, punctaj tineri, tineri casatoriti, 35 de ani. sandrinio, cred ca daca doreai, iti iesea un articol mai amplu.

  2. Interesant subiectul si vreau sa fac o completare. La o privire rapida pe lista de plata gasesti cu usurinta si alte persoane care lucreaza la Primaria Suceava:

    – Violeta Bujorean – sefa Serviciului Acte Administrative, relatii publice, circulatia si pastrarea documentelor
    – Delia Romega – consilier principal in acelasi departament
    – Bogdan Botosaneanu, fiul Mirelei Nita, referent in cadrul Primariei

    o fi coincidenta?

  3. Lorena Muresan e o tipa plina de sine si nesimtita… cand mi-am reinnoit dosarul la anl am stat in fata ei pana si-a terminat pranzul …”sa-mi termin gogoasa si va iau dosarul!”
    Si i-am spus ca ma grabesc…am copil mic…dar …mai importanta e masa decat serviciul.
    Am vrut sa ma duc sa o reclam, dar nu vreau sa fac rau nimanui. Si nu sunt singura care a sesizat asta. Ar meria sa „zboare” din primarie. Sunt oameni capabili in orasul nostru, nu fitoasa asta…

Citiți de asemenea
Close
Back to top button