Sfânta coadă a umilinţei

Astăzi am văzut o scenă, repetată obsesiv la mai toate televiziunile de ştiri din România, care mi-a creat o stare deloc plăcută.

Este vorba de imaginea cu coada de la DNA. Da, aţi citit bine, coadă la DNA, instituţie care a chemat mai multe persoane la audieri, iar când acestea au ajuns, cam la aceeaşi oră, au fost nevoite să aştepte minute în şir până să poată pătrunde în interior pentru a da declaraţii.

Mi se pare aberant şi degradant ceea ce se petrece. Asta mă duce cu gândul la anii de dinainte de 1989. Atunci stăteam la coadă pentru a supravieţui.

Făceam coadă pentru butelii, pentru carne, pentru bunuri de larg consum, adică pentru tot ceea ce însemna condiţii minime de trai.

Ei bine, nu am crezut că voi mai trăi astfel de momente. Adică să văd oameni la coadă pentru raţia de supravieţuire. Sfânta coadă a umilinţei are acum alte valenţe, s-a mutat de la magazin la procuratură. Dar tot umilinţă se numeşte. 

Probabil că mulţi dintre cei aflaţi pe scările DNA merită să ajungă acolo. Modul în care au fost chemaţi, ca oile la tăiere, asta mă frapează şi mă face să mă gândesc de două ori la statul de drept din România.

Eu cred că se putea găsi o soluţie rezonabilă, prin care să se evite o astfel de scenă care nu face onoare nimănui. Crede cineva că România va avea de câştigat ceva prin această nouă abordare în lupta împotriva corupţiei?

Tot astăzi, pur întâmplător, am avut o discuţie cu cineva, care mi-a spus că un apropiat la americanilor i-a spus că în România există mai multe drepturi cetăţeneşti decât în SUA, iar acest lucru nu se va mai întâmpla pentru mult timp. Se pare că nimic nu este întâmplător, iar culmea coincidenţei, coada de azi de la DNA s-a suprapus cu ceea ce ne doresc cei din afară.