Brigada Diverse

Şi a fost rândul Poliţiei

În urmă cu o săptămână am scris că o persoană cu funcţie de conducere din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava va avea probleme pe linie penală.

Previziunea s-a adeverit ieri, când pe adresa IPJ Suceava a sosit o hârtie din partea DNA. Nu a fost vreo invitaţie la discuţii sau pentru vreun seminar, ci o înştiinţare care-l privea pe şeful Serviciului Poliţiei Rutiere, comisarul Petrică Jucan.

Împotriva acestuia a început urmărirea penală, ceea ce a condus automat la punerea la dispoziţie, conform statutului poliţistului, soluţie similară cu tragerea pe linie moartă.

petru jucan

Din câte cunosc eu, Petrică Jucan nu a fost un tip şpăgar sau rău-intenţionat, dar dorinţa sa de a ajuta o serie de colegi care i-au cerut nişte favoruri l-au adus în situaţia de a-şi pierde postul de conducere pe care-l ocupa de aproximativ 4 ani, iar dacă va fi trimis în judecată şi va fi condamnat, fie şi cu suspendare, va spune adio carierei de poliţist.

Şi totuşi, faptul că a ajutat nişte colegi nu-l exonerează de răspundere. Cei cărora le-a făcut un favor ar trebui să-i mulţumească. Şi nu oricum, ci cu plecăciuni. Prietenii ştiu de ce.

 

Notă: Sursa foto www.vivafm.ro

Articole asemănătoare

Un Comentariu

  1. Probabil că dacă regretatul Aurel Baranga l-ar fi cunoscut și-ar fi intitulat piesa Sfântul …Petrică Blajinul ! Dar nu pot trece cu vederea starea mizerabilă a traficului rutier în municipiu și asta cu largul concurs al foștilor subordonați poate chiar dintre cei favorizați și pe care el trebuia să-i determine să-și facă treaba !Activitate de prevenție nu este doar când stai cu aparatura radar la pândă ci și aceea de sancționare a delictelor aparent nu așa de importante neaducătoare de profit substanțial pe toate liniile! Ca un exemplu minor; parcările alandala contribuie foarte mult creșterea gradului de stres la volan și la îngreunarea semnificativă a traficului ! Dar aici e multă muncă și satisfacțiile minime cu toate că sunt convins că pentru mulți și plata amenzii cele mai mici ar face ca pe viitor să gândească de doua ori dacă se merită să parchezi chiar acolo unde ai treabă și să refuzi să-ți deplasezi augusta persoană cale de câțiva metri per pedes !Ca să nu vorbim că peste tot în lumea civilizată taxarea mașinii parcată la bordură constituie o sursă considerabilă de venit la bugetul local nu și la noi unde abia cu greu aleșii au fost în stare să inventeze …apa caldă!

Citiți de asemenea
Close
Back to top button