Brigada Diverse

Taciturnul Sorin Fodoreanu, prinos de recunoştinţă partidului

Pentru unii oameni, mai ales cei din politică, se spune că tăcerea e de aur.

Sintagma este valabilă şi pentru cazurile când taci, dar te apucă frenezia muncii şi implicit vreo iniţiativă despre care crezi că trebuie şi aplaudată.

După ce a tăcut vârtos timp de trei ani din cei patru cu cât l-a învrednicit norocul în Parlamentul României, senatorul PD-L de Suceava Sorin Fodoreanu s-a pus pe treabă. Sau cel puţin aşa crede el.

Cu câteva zile înainte de Crăciun, pe 22 decembrie 2011, Fodoreanu şi alţi patru colegi din PD-L, printre care şi ministrul de Interne Traian Igaş, dar şi un senator independent, au venit cu o propunere legislativă.

Mai exact, taciturnul Sorin Fodoreanu vrea ca înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici cu funcţii de conducere în instituţiile statului să nu mai fie obligaţi să demisioneze atunci când candidează pentru funcţii de demnitate publică la alegerile locale şi cele parlamentare. În actuala formulă, proiectul de lege ar permite prefecţilor şi subprefecţilor, înalţi funcţionari publici pe hârtie apolitici, să devină membri ai partidelor politice pe perioada campaniei electorale şi să candideze din partea acestora la o funcţie de demnitate publică.

E un serviciu clar pe care un individ obscur şi insignifiant aşa cum este Sorin Fodoreanu în politica locală şi naţională vrea să-l aducă pe ultima sută de metri, drept prinos de recunoştinţă, celor care l-au aruncat în Parlamentul României.

E o regulă pe care Fodoreanu şi acoliţii doresc s-o schimbe în timpul jocului, cu gândul că le va fi şi de folos în viitor. Să nu uite că şi Năstase a schimbat legea privind durata mandatului prezidenţial, şi în loc să se bucure el i-a oferit şansa lui Traian Băsescu să stea 10 ani la Cotroceni. Dar pentru Sorin Fodoreanu nu cred că va conta prea mult schimbarea, pentru că un alt mandat în Parlamentul României va mai prinde doar dacă porcul va zbura.

Articole asemănătoare

Back to top button