Shares

Sunt un mare prost. Recunosc public asta şi îmi cer scuze pentru ignoranţa mea.

Acum câteva luni m-am contrazis cu liderul PNL Suceava, Alexandru Băişanu. Într-o discuţie telefonică, acesta mi-a precizat că televiziunea Plus TV este condusă de tatăl şi mama sa. Eu nu şi nu. Catâr aşa cum sunt, i-am transmis că el se află în spatele tuturor deciziilor care se iau la acest post local de televiziune. Mare eroare am putut comite. De fapt şi de drept, septuagenarii părinţi ai lui Alexandru Băişanu (sper să nu le greşesc vârsta) chiar conduc de-adevăratelea butoanele, şi nu numai, postului cu sediul vizavi de magazinul Metro. Venerabilii soţi Băişanu, tatăl şi mama fostului prefect de Suceava, fireşte, sunt mâna forte din Plus TV. Fără studii de specialitate, dar cu proverbiala ştiinţă a românului, oamenii se implică serios în treburile televiziunii.

Să-i luăm pe rând. Bunăoară, tatăl lui Alexandru Băişanu a luat o cameră şi s-a dus să filmeze un eveniment care s-a consumat la Făticeni, la sediul Jandarmeriei, spre surprinderea generală a tuturor celor care se pricep cât de cât în ale televiziunii.

Nici mama nu a stat cu mâinile în sân. În timp ce unul dintre reporteri monta un material de la o conferinţă de presă susţinută de Alexandru Băişanu, mama acestuia a cerut ca din discurs să nu fie tăiat nimic, pentru că „tot ce spune Sandu e important şi trebuie să apară pe post”.

V-aţi convins cât de mult am greşit? Pun capul în pământ şi îmi cer scuze. Faţă de angajaţii Plus TV, care sunt obligaţi să suporte aceste afronturi, din partea unei familii. Şi tentaculele lui Băişanu şi ale familiei sale se doresc extinse şi peste partidul pe care întâmplător şi efemer îl conduce acum la Suceava, este vorba de PNL. Mâine, 10 octombrie, sunt programate alegerile Organizaţiei Municipale a PNL Suceava, acolo un Alexandru Băişanu vrea să-şi impună la şefie un cumătru, cu doar câteva luni de experienţă politică. Până la dictatură mai e puţin. Aveţi grijă cum dormiţi la noapte, dragi liberali, să nu aveţi mai târziu coşmaruri.