Ţiganii. Nicio schimbare în 600 de ani

Ţiganii au rămas cu aceleaşi metehne ca acum 600 de ani. Cele 6 secole care au trecut până acum nu au schimbat nimic din modul lor de viaţă, cum la fel de adevărat este că nici metodele folosite, în special de occidentali, pentru a scăpa de ţigani au rămas identice.

Cartea „Ţiganii” scrisă de Angus Fraser şi în care sunt adunate meticulos cele mai importante însemnări despre această comunitate reprezintă o frescă foarte clară şi elocventă.

Multe dintre cele consemnate acum câteva secole seamănă izbitor de mult cu ceea ce se petrece astăzi, motiv pentru care am să încerc să redau o serie de pasaje din carte, în special asupra modului în care erau văzuţi ţiganii.

Aceşti nomazi au fost catalogaţi iniţial drept o apariţie ciudată, iar curiozitatea i-a împins pe vest-europeni să afle mai multe despre oamenii veniţi din „micul Egipt”. A fost doar entuziasmul impactului a două lumi diferite, pentru că în scurt timp nomazii primiţi cu cinste au devenit paria societăţii, fiind alungaţi mai de peste tot.

O cronică bavareză din 1439 spunea următoarele: „La această dată, acea rasă de oameni necinstiţi, drojdia şi scursura diferitelor popoare, care trăieşte la hotarele imperiului turcesc şi ale Ungariei (îi numim Zigeni) a început să pribegească prin ţinuturile noastre sub conducerea regelui lor Zindelo, şi prin hoţie, jaf şi ghicit caută să se întreţină, nepedepsiţi fiind. Mint atunci când spun că vin din Egipt şi că zeii i-au constrâns la exil şi, fără de ruşine, prin surghiunul lor de şapte ani, simulează ispăşirea păcatelor strămoşilor lor care s-au îndepărtat de Fecioara cu pruncul Isus”.

După cum spuneam, primirea ţiganilor în diferite oraşe ale Europei a fost doar o chestiune temporară. Imediat ce s-au lămurit că nu pot convieţui în condiţii normale cu nomazii care trăiau în corturi în afara oraşelor, europenii au început să le interzică accesul.

Astfel, începând cu 1449 li se interzice ţiganilor să intre în Frankfurt pe Main sau sunt alungaţi cu forţa. Arhivele din Siegburg, un oraş situat în apropiere de Bonn, „menţionează dese pomeni făcute ţiganilor începând cu anul 1439, pentru ca mai târziu să se transforme în mită pentru a îi îndemna să plece”.

Ce spuneţi, seamănă izbitor de mult ce se petrecea acum 600 de ani cu expulzările din Franţa şi alte state din Europa Occidentală din zilele noastre, când ţiganii au primit bani cu condiţia să plece la ei acasă.

Nu doar metoda de îndepărtare a ţiganilor este similară, ci şi modul în care aceştia au reacţionat.

Făcând referire la ordinele prin care conducătorii Franţei de acum 5-6 secole încercau să scape de ţigani, Angus Fraser arată ce se întâmpla de fapt: „În realitate, ţiganii nu prea s-au arătat a fi tulburaţi de acest adevărat potop de edicte emise în Franţa. Nu s-au ascuns deloc, ci dimpotrivă, conducătorii lor au continuat să îşi aroge titlul de conte sau, conform unei mode noi, rangul de căpitan, şi prin linguşiri să procure paşapoarte şi salvconducte (notă – permise de liberă trecere)”.

Şi din statele italiene de la acea vreme ţiganii au fost alungaţi, pe motiv că „au devenit prea numeroşi şi necinstiţi”, la fel cum s-a întâmplat în toată Europa.

Şi primele reprezentări picturale spun totul despre cum erau percepuţi ţiganii. „Scena ghicitului era adesea însoţită de prezenţa unui copil, hoţ de buzunare, o compoziţie fică care a produs o stereotipie în mintea publicului”, mai spune Fraser.

Mie mi se pare, şi nu cred că mă înşel, că ceea ce se scria acum câteva secole seamănă foarte mult cu realităţile contemporane. Dacă mai aveţi ceva de adăugat sunteţi invitaţii mei.