Shares

Tupeul nu are limite, iar şefii unor instituţii din Suceava o dovedesc cu prisosinţă.

Ultimul caz concret este oferit de comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ, nimeni altul decât şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava.

Pe 22 iulie 2011, adică acum două săptămâni, Todiruţ şi-a vândut casa pe care o deţinea la Fălticeni. Cumpărătorii, familiile Lucian Ciotu şi Grigore Arseni, au plătit pentru imobil suma de 143.000 de euro. O parte din bani au fost folosiţi de familia Todiruţ în scopuri personale, iar diferenţa de 82.500 de euro a fost depusă în aceeaşi zi într-un cont deschis la BRD.

Şi pentru că tot a rămas fără casă, ce şi-a zis şeful IPJ Suceava. Că merită un apartament de serviciu. Zis şi făcut. Fostul imobil din cartierul Obcini care i-a servit drept apartament de serviciu lui Mişu Gafencu, fostul adjunct al IPJ Suceava, i-a fost atribuit comisarului şef Ioan Nicuşor Todiruţ.

Între timp, şeful Poliţiei Suceava a finalizat şi amenajările apartamentului situat le etajul doi şi maşina de serviciu nu mai face acum naveta la Fălticeni, ci doar în Obcini.

Din declaraţia de avere depusă pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române, rezultă că Ioan Nicuşor Todiruţ a încasat anul trecut câte 6.589 de lei în fiecare lună, la care s-au adăugat veniturile obţinute de soţie, tot ofiţer în cadrul IPJ Suceava, de 2.866 de lei/lunar. Mai mult, şeful Poliţiei judeţene îşi construieşte o nouă casă, în zona Moara, iar gurile rele spun că ar fi vorba de o moştenire pe care Todiruţ doar o modernizează. Mătuşa Tamara a murit, mătuşa Tamara să trăiască!

Ce or gândi subalternii şefului IPJ Suceava e greu de presupus. Ceea ce ştiu eu e că mulţi dintre ei stau cu părinţii sau socrii, fără a mai vorbi de veniturile obţinute. Dacă anul trecut au primit cu câte 25% mai puţin la salariu, anul acesta o parte dintre agenţi au încasat şi ceva în jurul sumei de 1.000 de lei lunar.