Shares

Aduşi în Bucovina acum câteva sute de ani pentru a se ocupa de minerit, polonezii au adus cu ei cultura şi obiceiurile de acasă.

Nu au putut aduce şi tehnologia şi mentalitatea de astăzi, iar diferenţele se văd cu ochiul liber. Pe lângă autostrăzi şi nivel de trai, polonezii ne sunt superiori şi în privinţa turismului. Iar ca o comparaţie am să vorbesc despre două obiective turistice. Mai exat, două mine de sare, cea de la Cacica şi cea de la Wieliczka, din apropiere de Cracovia.

Dacă la Cacica ai parte de a o adevărată aventură pentru a coborî în subteran, cu scări de lemn alunecoase şi periculoase, la care se mai adaugă şi un miros insuportabil de motorină, mina poloneză este un adevărat model din toate punctele de vedere.

Încă de la intrare totul este foarte bine organizat. Se intră doar în grupuri organizate, nu după cum îl taie capul pe fiecare, iar fiecare persoană poate alege şi limba în care să i se vorbească despre mină.

Întregul traseu durează aproximativ două ore, iar ghidul îţi explică cum a evoluat mina în decursul celor câteva sute de ani de existenţă, perioadă în care minerii au săpat 300 de km de galerii (sper să fi reţinut corect).

Scene din munca minerilor sunt şlefuite în sare din loc în loc, fiecare scenă având propria istorie sau legendă.

Marea sală a minei, aflată undeva la 100 de metri sub pământ, are un farmec aparte. Aici atrage atenţia o sculptură în sare în relief reprezentând „Cina cea de taină”, dar şi spectacolul de muzică şi lumină pe care cei care administrează mina l-au pregătit grupurilor de turişti.

Pe tot traseul parcurs, turiştii au parte de două astfel de episoade. În afara celui din marea sală a minei, al doilea spectacol este într-o încăpere unde sarea şi apa se întrepătrund. Muzica lui Chopin face ca totul să fie sublim şi să visezi cu ochii deschişi.

Punctul cel mai de jos al minei este la 130 de metri adâncime, iar în zona respectivă este şi un altar unde se oficiază căsătorii.

Nu lipseşte nici o sală de conferinţe, dar şi un mic restaurant de tip împinge tava, unde poţi degusta şi specialităţi de mâncare poloneze, iar preţurile sunt de-a dreptul rezonabile. De exemplu, o „fasolka”, mâncare de fasole cu cârnaţi costă în jur de 10 zloţi, adică aproximativ 10 lei.

Şi ca o curiozitate, la sub 100 de metri sub pământ există şi semnal la telefonul mobil. Până la urmă, e şi asta o strategie de marketing pe care polonezii au pus-o la punct foarte bine.

Ieşirea din mină se face cu lifturi, trei la număr, iar plecarea se anunţă ca acum câteva secole, cu ajutorul unui clopot acţionat manual de oamenii care răspund de bunul mers al minei.

Dacă ajungeţi la Cracovia, nu rataţi o vizită la mina de la Wieliczka. O să aveţi ocazia să vedeţi ceva ce în România nu există şi nu va exista mult timp de acum încolo.