Brigada Diverse

Traficul cu ţigani

Poate vi se pare dur titlul, dar este cât se poate de real şi actual, chiar dacă unii dintre voi ar putea spune că sclavia, indiferent de forma în care a fost practicată, a fost abolită.

Ei bine, în România anului de graţie 2016, în judeţul Suceava mai exact, această îndeletnicire a reapărut. Sincer, din punctul meu de vedere nu a dispărut niciodată.

Acum am să şi explic despre ce este vorba. Săptămâna trecută, cel mai probabil într-o înţelegere perfidă, primarul PSD din Valea Moldovei, Constantin Moroşan, şi primarul PNL din Slatina, Ilie Gherman, au ajuns la o înţelegere. Ce fel de înţelegere? Simplu, pentru transferul unor familii de ţigani de la Mironu către comuna Slatina.

Prin bunăvoinţa primarului cu apucături de interlop din Slatina, ţiganii au primit la mână patalamale care le atestă calitatea de proprietari pe diferite terenuri din comună, ceea ce este primul pas pentru stabilirea lor pe meleagurile respective.

Totul are conotaţii electorale. După ce pe firmament a apărut un alt candidat cu acelaşi nume, Gherman, primarul încă în funcţie din Slatina s-a gândit că-şi poate asigura voturile cu ajutorul ţiganilor. Şi, cel mai probabil, a apelat la un prieten, în speţă Constantin Moroşan, ales primar în 2012 cu ceva mai mult de 60% din voturile exprimate. Iar transferul de ţigani, pentru că altfel nu-l pot numi, a venit aproape firesc.

tigani

Aceasta nu este o practică nouă, şi a fost folosită cu succes ani la rând de candidaţii din diferite localităţi. Poate cel mai bun exemplu este comuna Pătrăuţi, care a ajuns un rai al ţiganilor, oameni care stau în acte cu zecile în aceeaşi căsuţă.

În cazul Slatina şi al transferului de ţigani nu am văzut şi nu am auzit nici o instituţie, din cele multe existente şi care mănâncă bani de la bugetul de stat sau de pe la Uniunea Europeană, să se autosesizeze şi să demareze vreo anchetă.

Sau poate faptul că nişte persoane sunt transformate într-o maşină de vot nu prezintă interes pentru indivizii care ţipă peste tot că există discriminare, că ţiganii nu sunt integraţi, că sunt umiliţi şi alte sloganuri din astea bune doar pentru a face valuri şi pentru a justifica cheltuirea unor sume exorbitante.

Unde sunt organizaţiile care se bat cu cărămida în piept că luptă pentru apărarea drepturilor omului, ONG-urile pentru apărarea drepturilor ţiganilor? Vă spun eu. Sunt bune doar pentru a asigura bunăstarea unor indivizi care au apucat să pună mâna pe robinetul cu bani. În rest e vorba doar de poveşti de adormit copiii. 

Articole asemănătoare

Back to top button