Uite cine e patronul Victor Construct, firma care câştigă licitaţii şi în Suceava

Victor Construct, firma care a câştigat mai multe licitaţii şi în judeţul Suceava, inclusiv cea de reabilitare a 8,8 km de străzi, precum şi mai multe poduri în municipiul reşedinţă de judeţ, are un patron controversat şi implicat în tot soiul de matrapazlâcuri.
Nu este opinia mea personală, ci concluziile procurorilor DNA Suceava, care derulează o amplă anchetă în ceea ce-l priveşte pe Victor Mihalachi, patronul firmei Victor Construct. Firma acestuia a câştigat, după cum spuneam, mai multe licitaţii în Suceava, cea pentru străzi despre care aminteam fiind în valoare de 19,8 milioane de lei, fără TVA. Suma cu care a câştigat a fost de 73,3% din valoarea estimativă a contractului de execuţie, iar despre calitatea lucrărilor sucevenii îşi pot da seama singuri, cu ochiul liber.
Iată ce spun procurorii DNA Suceava despre Victor Mihalachi: „După preluarea mandatului de preşedinte al C.J. Botoşani, în luna iunie 2012, Ţurcanu Florin a discutat cu Mihalachi Victor, administrator al SC VICTOR CONSTRUCT SRL Botoşani, cu privire la modalitățile de „colaborare” astfel încât plăţile lucrărilor pentru care instituţia pe care o reprezenta să se efectueze conform contractelor, stabilindu-se ca funcţionarul public să primească suma de 100.000 lei. Această înţelegere se referea la derularea a două contracte cu finanţare din bugetul UE, în valoare de peste 55.000.000 lei, respectiv „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural şi modernizarea infrastructurilor conexe din zona Casei Ventura” în valoare de 12.624.033 lei, precum şi „Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati”din mun. Botoşani în valoare de 44.936.701 lei.
Ţurcanu Florin a solicitat lui Ion Ilie, pentru a fi menţinut în funcţia de director la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, remiterea unor sume de bani. În acest scop, Ion Ilie a dispus tipărirea unui tiraj de 500 exemplare a unui album privind tradiţiile culturale din judeţul Botoşani, pentru care a decontat suma de 165 lei, deşi a achitat doar 65 lei pentru fiecare exemplar, diferenţa de 50.000 lei fiind oferită lui Ţurcanu Florin.
SC Victor Construct SRL Botoşani a câştigat, începând cu anul 2010, mai multe licitaţii, în valoare de aproximativ 26 milioane euro, organizate la nivelul judeţului Botoşani pentru proiecte derulate prin intermediul Programului Operaţional Regional. Pe parcursul implementării a patru proiecte, Mihalachi Victor, administrator şi asociat la SC Victor Construct SRL, SC Victor LDC Imobiliare SRL şi SC Cosmilux Company SRL, în scopul obţinerii unor foloase personale a obţinut sprijinul reprezentanţilor administraţiilor publice locale beneficiare ale finanţărilor comunitare reprezentate de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, Ţâbuleac Mihai şi al actualului preşedinte Ţurcanu Florin.
Din luna iulie 2012 Mihalachi Victor a întreprins demersuri prin care a obţinut susţinere din partea lui Țurcanu Florin pentru a obţine de avantaje financiare ilicite.
Activităţile ilegale desfăşurate de administratorul SC Victor Construct SRL constau în influenţarea deciziilor comisiilor de organizare a licitaţiilor, inclusiv prin înlocuirea ilegală a ofertelor depuse în cadrul licitaţiilor la care participă, executarea de lucrări care nu respectă din punct de vedere cantitativ şi valoric proiectul iniţial şi decontarea ilegală a valorii materialelor din oferta depusă, încheierea de acte adiţionale, în afara prevederilor legale, în scopul creşterii nejustificate a valorii finale a contractelor de lucrări, cointeresarea materială a reprezentanţilor beneficiarilor proiectelor investiţionale la care SC Victor Construct SRL are calitatea de antreprenor, în vederea recepţionării în condiţii ilegale a lucrărilor executate.
Aspectele se referă la contractul cu finanţare din fonduri europene nr. 983 din 26.10.2010 pentru Reabilitarea Spitalului Judeţean Mavromati în valoare de 5.085.928 lei, contractul de execuţie nr.9237/20.06.2011, privind reabilitarea Spitalului Mavromati, în valoare de 36.239.275 lei, contractul de lucrări aferent lotului nr. 2, în valoare de 5.689.698 lei, fără TVA aferent Proiectului privind Reforma Educației Timpurii derulat de Ministerul Educației Naționale în anul 2013, proiectul privind Reabilitarea și modernizarea urbană în municipiul Dorohoi, în valoare de 19.888.382 lei, precum și lucrările de investiții privind canalizarea menajeră și stația de epurare în localitățile Victoria și Tocileni, în valoare de 5.919.219 lei”.
Într-un material publicat de site-ul www.romaniacurata.ro sunt descrise şi alte amănunte despre Victor Mihalachi şi despre modul în care acesta înţelege concurenţa şi spiritul de competiţie.
„Victor Mihalachi şi firma lui Victor Construct din Botoşani se numără printre cei mai mari sponsori ai partidelor. Mihalachi a donat peste 57 de mii de lei la PSD în 2012 şi 2013. Firma lui de construcţii a donat la rândul ei aproape 140 de mii de lei către social democraţi în 2012-2014. Presa locală îl descrie ca pe un afacerist transpartinic. El a sponsorizat PNL, apoi PDL şi a revenit la USL şi PSD. A avut contracte cu parchetele şi Ministerul Justiţiei. Potrivit portalului de achiziţii publice e-licitatie.ro, firma de construcţii a lui Mihalachi a derulat 20 de contracte cu instituţii publice din 2007 până astăzi. E vorba de construcţia unor cartiere ANL, de lucrări de canalizare sau drumuri. Firma lui Mihalachi a renovat chiar clădirea parchetelor din Sighişoara şi Mures şi a punctului de trecere a frontierei Stânca Costeşti. Potrivit presei locale, firma lui Mihalachi a câştigat mult mai multe contracte. Peste 25 de milioane de euro numai după ce USL a venit la putere. Potrivit bilanţurilor fiscale şi contabile publicate pe site-ul Ministerului de finanţe, în 2012, firma lui Mihalachi a înregistrat un profit net de peste 5 milioane de lei la o cifră de afaceri de aproape 86 de milioane. În 2013, profitul a fost de peste 3,4 milioane de lei la o cifră de afaceri de peste 77 milioane de lei.Probleme cu Justiţia. Anul trecut, firma lui Mihalachi a fost trimisă în judecată alături de un angajat pentru trucarea unei licitaţii din 2011, organizată de Ministerul Justiţiei, pentru lucrări la Palatul de Justiţie din Iaşi. Patronul a fost şi el anchetat, însă a fost scos de sub urmărire penală”, se arată în articolul publicat de www.romaniacurata.ro
„ Nii mă ce fățău are…” ca să citez din hitul – Cowboiul Nelu…
Dupa o fructuasa colaborare cu Balascau de la Botosaneanul s-a nascut o ineptie ce ar trebui cercetata, ineptia jurnalistica mergand in orb, cu destimatia precisa de a-l discredita pe fostul angajator al botosaneanului.