Shares

Ce să le mai ceri sucevenilor să resepcte regulile, când însuşi primarul oraşului le încalcă?

Recent, maşina personală a primarului Ion Lungu a fost fotografiată de Dan Cuşnir, preşedintele interimar al organizaţiei municipale a PSD Suceava, într-o postură jenantă pentru edil. Dar, oricine ar fi surprins ipostaza în care şi-a parcat edilul autovehiculul, cu numărul de înmatriculare SV-01-LIE, probabil că ar fi imortalizat-o.

parcare de primar1

Venit probabil la o şedinţă care s-a ţinut la Prefectura Suceava, nu se ştie din ce motiv cu maşina personală şi nu cea de serviciu, Ion Lungu a trântit-o în spatele altui autovehicul, iar cu partea din spate mult spre axul drumului.

Păi bine, domn primar, aşa se face? Ce să-i mai ceri lu nea Costică când tocmai tu, cel care trebuie să dai un exemplu, dai dovadă că nu îţi pasă de respectarea regulilor.

parcare de primar2

Bine, bine, veţi putea spune că acolo în faţa Prefecturii e pietonal, unul care a costat 600.000 de euro. Da, adevărat, în acte e pietonal, dar în realitate circulă maşinile ca şi înainte de finalizarea investiţiei.

Şi încă ceva. La vreo 200 de metri există două parcări subterane în care mai mereu sunt locuri libere. Dar, deh, comoditatea e prea importantă pentru o deplasare la pas prin centrul oraşului. Şi să ştiţi, domn primar, că aveţi potenţial de mers pe jos. M-am convins în campania electorală.