Un comisar cu maniere de „mitici”

Sosit la Suceava pentru a-l înlocui pe comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ, noul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului nu lasă să treacă nici o zi fără să-şi dea în petec.
Comisarul şef Marcian Colman i-a exasperat pe subalterni cu ideile, dar mai ales cu comportamentul său.
Glumele de prost gust, majoritatea cu tentă sexuală, sunt aproape nelipsite dintr-o zi de lucru al detaşatului în funcţia de şef al IPJ Suceava.
Jignirile sunt, de asemenea, un lucru curent pentru comisarul şef Marcian Colman, vizaţi fiind oamenii din subordinea sa, care se tem să reacţioneze pentru a nu avea şi alte probleme.
Până la urmă, venirea lui Marcian Colman la Suceava nu a adus nici un plus în activitatea instituţiei.
Doar nişte comportamente şi vorbe de duh de „mitici” de Bucureşti, singurele poate care mai lipseau instituţiei Poliţiei Suceava.
Cât despre jafurile din pădurile sucevene, la care comisarul şef Marcian Colman ar trebui să fie expert în combatere, să nu mai vorbim.
Tirurile cu buşteni circulă nestingherite prin tot judeţul, multe dintre ele încărcate şi peste tonajul maxim admis. Sunt lucruri care nu se văd din biroul de şef al IPJ Suceava, aşa cum nu se văd multe alte probleme.
Dar, Colman a fost adus la Suceava cu un anumit scop, gestionarea alegerilor din 2012. Cum acestea au trecut, cred că ar fi timpul să vină cineva care ştie şi să aibă maniere normale. Despre activitatea sa profesională las pe alţii să se pronunţe.