Vor urma audieri la nivel înalt în Suceava
Taifunul se apropie cu paşi repezi şi spre lumea politică din Suceava, iar când spun asta mă refer la persoane cu funcţii de răspundere şi cu greutate în administraţie.
Dacă informaţiile mele sunt corecte şi dacă logica pe care o am este una la fel de bună, mă aştept ca în scurt timp să asistăm la percheziţii importante, inclusiv la sediile unor instituţii publice, dar şi la emiterea unor mandate de aducere pe numele unor oameni politici de înalt rang din Suceava.
Iar cum harta roşie a baronilor locali cercetaţi pentru fapte de corupţie a fost colorată deja şi pentru judeţul Suceava, cel puţin asta văd de câteva zile pe la televiziunile centrale, am convingerea că se pregăteşte ceva la modul cât se poate de serios.
Să fie vorba oare de persoane din Palatul Administrativ Suceava sau din alte instituţii publice? Vom afla cât de curând.
E adevarat mesajul postat ….