Shares

Sloganul „Angela merge mai departe!” are noi valenţe la PNL Suceava.

Din ceea ce se întâmplă în ultima vreme, acesta poate fi adaptat fără teama de a greşi în „Adela merge mai departe!”.

Dacă nu aţi ghicit, este vorba de Adela Băişanu, soţia preşedintelui   organizaţiei judeţene a PNL Suceava. Aceasta şi-a depus candidatura pentru şefia Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate şi, în mod cu totul surprinzător, dar cu chiar absolut neaşteptat (sâc!!!), s-a trezit că aleargă singură. Contracandidatul Adelei Băişanu, respectiv Ciprian Văcăreanu, s-a retras din cursă înainte ca aceasta să înceapă.

Iar cum prima probă a concursului a fost trecută bine de soţia liderului liberal, cu un total de 80 de puncte, este greu de crezut că la proba a doua a examenului organizat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se va întâmpla ceva ieşit din comun. Iar ca să vă daţi seama că totul e bătut în cuie trebuie spus că ministru al Sănătăţii, în subordinea căruia se află şi CNAS, este Eugen Nicolăescu, nimeni altul decât coleg de partid al lui Alexandru Băişanu. Aşadar, nu ne rămâne de spus decât succes Adela în noua funcţie.