Shares

Mont Blanc este considerat acoperişul Europei, dar un al pisc din Alpi a devenit la fel de popular în ultimii ani. Poate şi filmul în care a fost “distribuit” muntele i-a adus această faimă, dar cu siguranţă Jungfraujoch îşi merită toate elogiile şi trebuie vizitat. Măcar o dată în viaţă.

Jungfraujoch se află în Alpii elveţieni, iar dacă nu eşti alpinist un drum până pe acest vârf costă ceva bănuţi. Atras de ideea că acolo a fost turnat unul din episoadele celebrului film James Bond, m-am scobit de bănuţi şi am scos 92 de euro pentru o exursie cu trenul până la cota 3.571. Chiar dacă pare mult, peisajele şi ce a putut crea mâna omului îşi merită fiecare eurocent

Locul de plecare este, de regulă, localitatea Interlaken (foto 1) , între lacuri cum ar veni.

interlaken

Un tren elegant, aşa cum sunt toate în Elveţia, şerpuieşte uşor preţ de vreo 35 de minute, până la Grindelwald. E capăt de linie. De aici se schimbă trenul, care începe să lase în urmă casele cu flori la ferestre şi se îndreaptă destul de abrupt spre crestele Alpilor (foto 2).

piscurile alpilor

Nu ai timp prea mult pentru a-ţi trage suflarea şi a-ţi reveni pentru că trenuleţul se opreşte din nou. Kleine Scheidegg (foto 3)se anunţă în difuzoare, locul unde în acea zi s-a întâmplat să fie capătul unei competiţii atletice la care au participat câteva mii de persoane. Era distracţie maximă la cota 2.061, cu cârnăciori la grătar, muzică şi lume cât se poate de veselă şi civilizată.

kleine scheidegg

Am lăsat în urmă distracţia sportivilor şi ne-am continuat urcarea. Trenul s-a pus în mişcare, iar plasmele instalate în vagoane au început să deruleze imagini cu munca omului pentru a învinge acest munte. Absolut impresionante eforturile şi sacrificiile celor care au dorit să creeze un culoar lejer până în vârful lui Jungfraujoch.

Chiar dacă se merge prin tuneluri săpate în stâncă, nimeni nu are timp să se plictisească. Trenul opreşte periodic pentru a le permite turiştilor să se aclimatizeze. Prin stânci sunt săpate nişe uriaşe, acoperite cu geamuri la exterior, de unde aproape că dai mâna cu gheţarii veşnici ( foto 4) ai Alpilor.

ghetari vesnici

Ultima oprire, Jungfraujoch, o gară de asemenea subterană, locul final al călătoriei. De aici se deschid mai multe drumuri, pentru ca vizita să nu fie searbădă, elveţienii au gândit tot felul de lucruri interesante.

Muzeul de gheaţă (foto 5) este una dintre atracţii, iar urşii şi alte creaturi au fost imortalizate de sculptori rămaşi anonimi.

muzeul de gheata

Terasele pentru admirat priveliştile sunt  la fel de înţesate de turişti. În mod obişnuit, pentru că în ziua vizitei mele sufla un vânt năprasnic. Pentru câteva clipe m-am simţit James Bond (foto 6), dar după ce vântul mi-a suflat prin oase câteva minute am revenit cu picioarele pe pământ.

vintul de pe jungfraujoch

Un alt loc la fel de aglomerat este inscripţia care îţi dovedeşte că ai ajuns în acel loc mult râvnit. Era să dau cap în cap cu un asiatic, în dorinţa noastră comună de a ne fotografia la cota 3.571. Am renunţat la război şi ne-am tras în poză împreună, zâmbind satisfăcuţi (foto 7).

prietenie si bucurie la peste 3500 de metri

Şi pentru că aerul de munte îţi umblă prin stomac mai abitir decât o zi de post, am decis să luăm ceva frugal de la un “împinge tava”. Pe lângă preţurile destul de mari, nici mâncarea nu era prea bună, aşa că vă recomand sandvich-urile de acasă. Poate dacă vremea era frumoasă şi ne-am fi instalat în restaurantul rotitor din vârf aş fi simţit şi mâncarea altfel, dar cum ceaţa nu ne-a slăbit deloc, rămân la părerea că am făcut o alegere proastă.

Aceeaşi ceaţă urâcioasă m-a împiedicat să fac o plimbare cu sania trasă de câinii husky. Şi stăpânul lor a fost la fel de urâcios şi a mârâit ceva indescifrabil când am scos aparatul foto, semn că vreau să plec acasă cu o amintire.

Sper să revăd acest munte minunat şi îl recomand tuturor iubitorilor de înălţimi.