Politicieni în răspăr

Cine câștigă și cine pierde la alegerile de duminică?

Ne despart doar câteva zeci de ore până la deznodământul alegerilor parlamentare din acest an. Am văzut câteva sondaje săptămâna aceasta, iar cifrele sunt dintre cele mai diverse. În primul rând va conta prezența la vot, care o anticipez ca una foarte scăzută. Iar de aici vor pleca toate calculele. Pe plan județean aș spune că PNL este într-un avantaj evident, în ciuda gafelor făcute la nivel central de reprezentanții partidului. Și asta pentru că are sub control o mare parte din conducerea administrațiilor locale. Ultima redută PSD a cedat după scandalul legat de aducerea lui Piedone Junior pe listele de la Suceava. Mă refer aici la al doilea oraș ca mărime al județului, Fălticeni. Primarul Cătălin Coman a început să-l laude pe Gheorghe Flutur, iar ieri s-au pozat împreună anunțând o viitoare investiție, o șosea de centură pentru Fălticeni. Dragostea față de galbenul liberal au descoperit-o recent și alți primari, mai exact cei aleși pe listele PMP, care au mers în campanie alături de candidații PNL ori au anunțat public că îi susțin. Cu aceste argumente consider că dacă PNL va scoate la Suceava sub 36% s-ar putea numi un eșec. Acest scor le-ar permite să obțină cel mai probabil 2 senatori și 5 deputați. Pe locul doi cred că va veni PSD, care în ciuda problemelor pe care le-a traversat are un electorat destul de fidel, în special în mediul rural. În opinia mea, PSD va obține circa 29% la nivelul județului Suceava. Pe trei USR-PLUS, alianță care spre deosebire de alegerile locale a avut o prezență mult mai consistentă, atât în mediul online, cât și pe diverse alte. Scorul cu care îi creditez este de 11%, ceea ce oricum ar însemna aproape dublu față de cât au obținut la alegerile pentru Consiliul Județean. În ceea ce privește celelalte partide cu șanse de a accede în Parlament trei mai pot fi puse în calcul, dar rezultatele din județ s-ar putea să nu-i ajute dacă nu trec pragul de 5% la nivel național. Să le luăm pe rând. În acest moment, PMP se bazează la Suceava aproape exclusiv pe Marian Andronache, după ce primarii aleși pe listele partidului au preferat alte variante. Dacă PMP trece pragul ar fi o victorie, dar cred că nu va scoate mai mult de 4%. În ceea ce privește Pro România există un avantaj venit din nimic. Electoratul nemulțumit din PSD să vireze parțial spre Pro România și revin aici amintindu-l pe Vlad Popescu Piedone, mărul discordiei și al nemulțumirilor. Mizez pe un 6% pentru Pro România, un scor nu doar satisfăcător pentru partid, ci chiar o uriașă victorie. În fine, AUR, un partid aproape inexistent la începutul campaniei electorale, pare să aibă șansa istorică de a intra în Parlament. Nu știu dacă vor scoate 5%, atât în județul Suceava cât și la nivel național, dar acțiunile anti reguli sanitare par să le fi creat un culoar favorabil. Chiar și așa, la nivelul județului Suceava mi-e greu să cred că vor scoate mai mult de 4%.

Articole asemănătoare

Back to top button