Cui îi pasă de pădurile noastre?

Cui îi pasă de pădurile noastre? Aceasta este întrebarea pe care o lansez public şi la care aştept răspunsuri.
Nu cred că vreo autoritate competentă, din domeniul silvic sau de la poliţie sau din rândul clasei politice se va strădui prea mult să catadicsească să ofere vreo explicaţie.
Şi în timp ce o întreagă societate pare încremenită în amorţire, pădurile noastre dispar hectar cu hectar.
După cum am mai spus aici, am prieteni care ajung pe munte aproape la fiecare sfârşit de săptămână, iar fotografiile pe care mi le trimit sunt, invariabil, aceleaşi. Arbori puşi la pământ, TAF-uri care exploatează nemilos şi versanţi întregi care dispar în malaxorul unei industrii tot mai prospere. Imaginile de acum sunt din Parcul Naţional Călimani, un loc unde teoretic, tăierile sunt interzise. Realitatea este cu totul alta.
Un raport recent al Greenpeace arată că din România dispar la fiecare oră câte 3 hectare de pădure, iar prejudiciile create de cei care exploatează aurul verde au fost de peste 52 de milioane de euro în perioada 2013-2014.
În acelaşi interval, în judeţul Suceava au fost depistate 716 tăieri ilegale, capitol care ne situează în partea de mijloc a acestui fenomen.
Ce mă surprinde pe mine este că aceste organizaţii care luptă pentru protejarea naturii nu se implică suficient de mult pentru a stopa tăierile ilegale de păduri. Cel puţin în judeţul Suceava acestea s-au redus la câteva aspecte punctuale. Poate mă înşel eu şi au fost situaţii în care ONG-urile pe linie de mediu au stopat anumite ilegalităţi, dar dacă aceste amănunte nu sunt făcute publice ori nu există, ori sunt gestionate foarte prost de oamenii care se ocupă de ele.
Până una alta, realitatea este cruntă şi imaginile pe care le primesc periodic nu fac decât să confirme că dacă nu luăm măsuri urgente şi dacă nu ne implicăm cu toţii vom ajunge să avem munţi ca prin Grecia, cu câte un arbust pirpiriu din 50 în 50 de metri. Chiar asta ne dorim?
Domnule Sandrinio Neagu,sunteti prea ruginit intr-ale cuvantului de presa ca sa nu stiti de unde ni se trage chestia asta cu padurea care a fost , nu mai este dar va sa vina,dupa cum ne asigura unii mercenari,cavaleri ai Apocalipsei portocalii,iesite – de data asta – de sub fustele lu’ tante Alina-biciclista,in sensul ca ce vedem cu ochiul liber este doar o iluzie optica,nu este adevarat ca nu mai avem paduri,sa nu ne luam dupa vedenii,sa nu dam cu barda in statul de drept…Ca ei stiu mai bine,la un copac taiat sunt 3,14 copaci care rasar in loc,deoarece asa au stabilit ei,de mirare ca nu vedem…
Nu mai este mult si o sa avem dealuri curate pe care o sa plantam vita de vie,ca la Botosani,codrii de brad erau cam plictisitori,te saturi sa vezi aceleaşi crengi de câteva mii de ani,asa ca: Auf wiedersehen!
Si : sa traiasca CDU/ca ne-a scapat de codru…
Deoarece si dvs. stiti foarte bine,asa cum stiu taximetristii cu o vechime in munca mai mare de 15 ani precum si unele servicii care paşunează in câmpul tactic,ca la inceput a fost cuvântul,si anume cuvântul domnului Flutur care ni i-a adus pe austriecii exploatatori de paduri mai intai in judet,asa cum stbiliseu ei,adica el cu nen’su draga Stolo,apoi in toata tara,dupa ce a debutat in politica mare,ca ministru de resort… Ca,asa cum finis opus coronat,mai ramaseseu neşte kurve de găini excedentare,le-a rezolvat si pe acelea,adaugandu-si dumnealui in pedigriu si duiosul cognomen „Galinoctonul”,adeca „omoratorul de gaini”…
Ca domnu’ Ghita nu avea incotro,scria intr-un catren a lui Nostradamus ca va lasa el kliupa si va parasi padurea cu toate ale sale ca sa o vanda pe bani putini unor neamuri de la Apus,care la ei in tara nu mai au voie sa taie paduri si ei ce sa faca,obisnuiti sa dea din maini dar si din barda,ce sa faca decat sa se duca pe unde-au mai fost,la Bukowina… Iar la Nostradamus mai scrie ca domnu’ Ghita va avea ,pentru binele facut,statuie in centru! Sa nu spuneti ca nu are,ce este altceva statuia aia la care depune coroane orice prim-secretar al CJ decat o molie transfigurata,care ce este molia altceva decat un flutur(e) ?
Dar,veti zice dumneavoastra din drâmbă,adecă din cuvântul tipărit virtual,ca nu se poate,deoarece statul de drept nu putea sta ,aşa,ca boul pe brazdă,sa stea si sa se uite cum se gâdila domnu’ Ghiţă cu austriecii in timp ce aia ii umblau pe sub fuste cu ceva euroi dar si cu promisiuni oarecum desarte de vile si pensiuni la Austria precum si multa stima in off-shore-ul din comuna Adâncata,pe partea cu rataciţii intru domnu’ Nelu,daca ma intelegeti…
Insa nici un padurar serios,recunoastem,nu se putea lasa ademenit doar cu ceva maruntis si cu promisiuni de decorare cu Legiunea de Oroare,deoarece este nevoie si de protectie efectiva,de la seful de post ,plotoner de jandarmi + din aia care umbla numai cu basca pe cap,acoperiti,sa nu-i traga corentul !
Iata,deci, scena din Actul II,scena 1,in care apare cu mustata sa ostaseasca zbarlita,nimeni altul decat efendi procoror Dâmbu,cel care luptaseu cu rusii in cârciumile de la Dumbraveni (numai de dreapta,precizam ferm!) cu farfuria sa minunata care ii spunea la fix cand este atac de avion si cand de cioara,deci stai matale acolo si serveste linistit pe/la datorie,ca-ti spunem noi ,si tot asa,pana cand a aparut,pe la a V-a vodca,o telegrama de la M.St.M. pe care i-a citit-o,cu emotie fireasca,carciumarul,in sensul ca:”Afla,camarade, despre noi ca suntem sanatosi,care sanatate precum si virtute ţi le dorim si ţie,iar acuma asculta comanda la mine: de azi inainte vei fi procoror,vei servi patria din pozitii noi si tulburatoare,ia ceva muratura ca sa te dregi,citeste cateva pagini din Nostradamus si anume catrenele de la pct.*** si paragraful**** ( nu le pot destainui deoarece sunt secretizate pe 50 de ani,dupa un exemplu cunoscut!) si mars la treaba!”
Apoi iarasi cred ca stiti ca nu mult dupa aceste frumoase povestiri ,iaca pozna,ca neste oameni rai incercaseu sa-i faca dosare domnului Ghita,vreo 4(patru),cu chestii de padure,dintre care cca 2(doua) cu concluzii ferme ale Curtii de Conturi care numai alea i-ar fi procurat dumnealui o cazare la pensiunea de la iesirea din orasul Botosani,spre Stefanesti,cum ar fi…
Insa printr-un mestesugit atac la baioneta,ca la Marasesti,domnul Dâmbu l-a scos basma curata pe camaradul sau,la vremea aceea maior sau lt.col,nu se stie exact – mai ales pentru ce ,nu se stie ezact…
Că,uhăi bade,doară nu ierea sa-l lase prabusit in lupta din campul tactic pe bietul om,asa o poama se cuvenea sa fie altoita si conservata că se vedea ca vin vremuri grele si se scapaseu de mult bine,vorba cronicarului,asa ca i-a dat tot atâtea NUP-uri,adica 4(patru)…
Iaca asa se intrevede,chiar si de sub fustele madamei Gorghiu,ca ce mult bine ne-a adus domnu” Ghita,anume pe austrieci i-a adus sa ne beleasca padurile (iara ce belim noi,putem spune numai dupa ora 24:00,ca ne amendeaza CNA-ul…) dar ne-a mai adus si lumina de la Ierusalim care nu se dadea adusa decat in forma asta,adeca sub forma de simonie,de domnul Ghita,cu sponsorizare de la rătăciţi,ezact ca pe vremea lui Stefan cel Mare,cand se aducea lumina de la Ierusalim cu tiripleaşca,de stateau besearicile pana a doua zi si nu mai învia nemica,până nu ajungea tramcariciul cu lumina in zona!
Si ce ne-a mai adus domnu’ Ghita,ca sa fim drepţi? Pai ne-a mai adus bunavestire că se desfiinteaza calea ferata spre guşaţii de la Putna,la cererea lor,că se transforma gara Itcani in monument al liberalismului la PDL deoarece nu poate fi restaurata intrucat neşte banditi ordinari au ascuns actul de proprietate la Cernauti,a mai adus o groapa de gunoi pe Mestecanis,pe care din modestie nu o mai recunoaste,trenisor in centrul Sucevei precum si alte duiosii specific pedeliste,de exemplu,fosnetul ciorapilor de matase ai madamei Nutzi,cu cracii săi prezidentialo-imperiali…
Ca sa n-o mai lungim si ca sa nu termine cuplul sodomistico-bucal Mesterole & Goebbelsiuc şpriţul lung,din frectii Galenica si Carmol, si sa uite apoi de unde a inceput sa citeasca,eu imi exprim speranta ca veti reciti,domnule Sandrinio,catrenele lui Nostradamus si anume in sectiunea dedicata domnului Ghiţă, despre care intotdeauna vom gasi lucruri noi şi îmbârligate,din unghiuri inedite,abordate atat din punct de vedere cat si deoarece.
Iti spun eu d le Sandrinio cui ii pasa, dar in sens invers decat crezi d ta. Vezi nu mai demult decat in editia de sambata a Monitorului un articol putin zis imund despre niste asa zise mituri ale padurii romanesti. Cu alte cuvinte, toti care cred ca padurea romaneasca este taiata in mod excesiv sunt niste prosti.
Bate le obrazul din partea oamenilor de bun simt patronilor de la Monitorul pentru ca au permis sa fie publicata abjectia aia.