Impresii din vacanţă

De Ziua României, la 2.100 de metri

Muntele este o fascinaţie în orice anotimp, dar 1 Decembrie, Ziua României, reprezintă un moment aparte pentru o tură în natură.

Cei de la Salvamont Vatra Dornei au avut acum câţiva ani ideea de a organiza ture în diferite masive, iar de doi ani au inclus în acest proiect nu doar salvamontişti, ci şi pasionaţi ai muntelui.

IMG_2704

Recunosc că această idee mi-a plăcut, aşa că am purces la drum cu speranţa că muntele mă va primi cu căldură. Şi chiar aşa a fost, cele aproximativ minus 5 grade Celsius la care s-a adăugat şi vântul fiind compensate din plin de privelişti superbe.

A fost o zi foarte senină, în care s-a putut vedea nu doar Ceahlăul, ci şi linia Făgăraşului, o raritate pentru toţi cei care urcă frecvent pe munte.

Unul din voluntarii de la Salvamont, Gabi, a negat că Ceahlăul poate fi atât de aproape, dar după câteva minute de reflecţie şi după o analiză mai atentă a recunoscut: „E Ceahlăul, altceva nu poate fi. Dar nu credeam că se vede aşa de clar”.

IMG_2708

Fosta exploatare minieră din Călimani era acoperită cu puţina zăpadă căzută zilele trecute, aşa încât imaginile selenare de acolo s-au estompat.

Vântul care dădea semne de agitaţie s-a potolit pe traseu, dar sus pe Pietrosul Călimani, la 2.100 de metri altitudine, şi-a făcut simţită din nou prezenţa. Totuşi, frigul nu a deranjat pe nimeni, iar vântul a fluturat steagul României stârnind sentimente de mândrie printre cei care s-au încumetat pe munte.

IMG_2677

Din echipa de 11 persoane constituită ad-hoc la Vatra Dornei, cu care am fost ieri pe traseu, a făcut parte şi Sorin Tănase, un împătimit al fotografiei, care a cărat câteva kilograme bune de echipament pentru a surprinde cele mai bune imagini.

Iar muntele a fost darnic cu el, şi cu noi în acelaşi timp, şi i-a oferit posibilitatea imortalizării unor peisaje extraordinare.

in pietrosu calimani

Revenirea la bază, la locul unde lăsasem maşinile, a coincis cu o schimbare aproape radicală din punct de vedere meteorologic. Vântul s-a înteţit serios, iar plafonul de nori a coborât ameninţător. Avea să fie preludiul ninsorilor abundente începute în noaptea de luni spre marţi, la doar câteva ore după ce am coborât din Pietrosul Călimani.

Articole asemănătoare

Citiți de asemenea
Close
Back to top button