Dulgheru, port-jder la Alba Iulia

Suceava şi-a trimis mai mulţi reprezentanţi la Alba Iulia, la sărbătorile dedicate Marii Uniri, de la 1 decembrie 1918.
Printre cei care au bătut drumul spre Ardeal s-au numărat şi oameni simpli, dar şi persoane cu funcţii de conducere la nivel local. Din rândul ultimilor l-am reţinut pe Petrea Dulgheru, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Suceava.
Îmbrăcat în costum popular, Dulgheru s-a vrut un adevărat port-jder al delegaţiei sucevene, mai ales că avea în program şi citirea unui mesaj.
Sper să nu ne fi făcut de râs şi să fi introdus şi ceva ode vreunui conducător iubit, ştim noi care!, ori să fi recitat vreo poezie fără cap şi fără rimă.
Cum eu nu am reuşit să ajung la Alba Iulia, am să-i rog pe cei care mă citesc şi l-au văzut în carne şi oase pe Petrea Dulgheru, dar mai ales l-au auzit vorbind în cadru oficial, să comenteze aici cum s-a comportat.
Ce ţinută de papagal arborează ăsta ! Dacă se uită în oglindă, exista posibilitatea sa vomite oglinda,iată cine compromite ce a mai rămas din portul popular autentic !
Sa inteleg ca esti suparat ca nu ai putut sa mergi si tu la Alba Iulia sa huidui cand primarul a de pus coroana si sa aplauzi cand Copilul ( marionata ) Ponta a dus coroana
Sa stii ca nu e un capat de lume, daca esti cuminte si nu mai injuri poate o sa mergi la anu 🙂
adevarat domnilor acest gunoi care conduce dsv suceava,portocaliu de culoare in loc sa-l huiduie in bucovina ….a cheltuit carburant pe banii poporului sa fie huiduit la alba iulia!!! bravo dulgheras,subaltern lui fluturas,prieten bun cu lungu-las,consatean cu pardauas..nu var lua-o altii inainte!!!
La Alba, a fost pentru prima dată când un bostan din judeţul Suceava a folosit corect termenul Bucovina. În rest, Dulgheru are un talent tulburător de actor, dar de actor mare de trupă de liceu.