Shares

Nu, nu este titlul cărţii cu acelaşi nume scrisă de Alexandre Dumas tatăl, ci o dulce reîntâlnire.

Iar muşchetarii au fost în număr suficient de mare pentru a depăna amintiri dintre cele mai frumoase, unele din spatele unor kilograme în plus, altele de sub chelie, altele cu înţelepciunea părului alb.

Cu puţin mai devreme decât termenul limită de 20 ani, vineri şi sâmbătă a fost întrunirea promoţiei 1997 a specializării Material Rulant de Cale Ferată din cadrul Facultăţii de Transporturi de la Universitatea Politehnică Bucureşti.

Dacă acum 10 ani întâlnirea a avut loc la Călimăneşti-Căciulata, în acest an locul stabilit pentru reunire, prin vot deschis, a fost Moieciu de Sus, o zonă extraordinar de frumoasă, situată la doi paşi de Cheile Grădiştei, dar şi la mică distanţă de Bran şi Râşnov.

Au fost oameni care nu s-au văzut chiar de la absolvirea facultăţii, dar şi colegi care au ţinut legătura mai mult, unii prin prisma relaţiilor de serviciu, alţii pur şi simplu pentru că au păstrat o relaţie de prietenie mai strânsă.

Cei mai mulţi dintre colegi lucrează la CFR, şi am să intru în amănunte prea multe pentru că există şapte mii de structuri (am exagerat … doar puţin) în acest sistem cândva compact. Sunt însă şi oameni care au ales să lucreze în domeniul privat ori şi-au construit propriile afaceri.

promotia 1997

Indiferent de locul unde îşi desfăşoară activitatea am văzut colegi pe lângă care viaţa nu a trecut aiurea. Iar cei care activează la CFR au, în mare majoritate, funcţii de conducere la Ministerul Transporturilor, la regionalele CFR din Bucureşti, Constanţa, Craiova sau Braşov, ori pe la diferite depouri, revizii de vagoane şi alte structuri care ţin de domeniul transporturilor feroviare.

Există şi două cazuri aparte: Vali Ciapraz este omul al cărui nume se leagă de Regiotrans, una dintre cele mai importante companii private de transport călători din România.

Iar parcă pentru o sincronizare perfectă, joi, cu o zi înainte de întrunire, Mihai Manole a fost numit director general interimar pentru o perioadă de 4 luni la CFR Marfă.

L-am felicitat direct, dar o fac şi aici, şi aştept ca până la revederea următoarea, nu contează când va fi aceasta, să pot felicita şi alţi colegi. De ce nu, un viitor ministru al Transporturilor.

Mă bucur că fac parte din această generaţie şi că am astfel de colegi. Pentru mine sunt nişte oameni de excepţie, iar petrecerea de la Moieciu de Sus spune mai mult decât aş putea descrie eu în cuvinte.