Excursiile la urne sunt deja pregătite

Excursiile la urne din ziua alegerilor programate duminică, 9 decembrie, sunt deja pregătite.
Dacă unii primari sau binevoitori au pornit motoarele microbuzelor sau maşinilor în taină, alţii nu fac nici un secret din această acţiune.
În zona de munte a judeţului Suceava, în Colegiul 9 de Deputaţi şi Colegiul 1 de Senatori, excursiile sunt anunţate la afişierul cu candidaţi.
„Duminică, 9.XII.2012 vor circula, din 2 în 2 ore, mijloace de transport în comun spre SMIZI pentru deplasarea cetăţenilor la secţia de votare Poiana Negri”, este anunţul care apare alături de afişele candidaţilor Dumitru Pardău, Neculai Bereanu sau Cristian Irimie.
Cum Poiana Negri se află în comuna Dorna Candrenilor, acolo unde primar este tatăl deputatului Dumitru Pardău, nu ar fi greu de presupus cine sunt organizatorii acestor excursii la urne.
E foarte posibil ca afişul să fie pus doar pentru a-l denigra pe primarul Maftei Candrea (nu vă lăsaţi amăgiţi de nume, e chiar tatăl lui Dumitru Pardău), dar cu certitudine ceva e putred la Dorna Candrenilor.
Poliţia ar trebui să se implice activ pentru ca aceste transporturi, ptiu, ce urât sună, de parcă ar fi duşi cartofii dintr-o parte în alta, să nu aibă loc.
Dar cum în cele mai multe comune poliţiştii trec cu vederea foarte multe nereguli venite din partea primarilor, nu ar mira pe nimeni ca oamenii în uniformă să nu vadă şi să nu audă nimic.
Zvonuri despre excursii ale oamenilor la urne există şi la Rădăuţi, dar acolo deja aceasta pare o practică împământenită de ani buni.