Ne-am luat ţara înapoi. Oare?

Victoria lui Klaus Iohannis a fost asociată cu un mesaj transmis atât în stradă, dar mai ales în mediul virtual: „Ne-am luat ţara înapoi”.

Sincer să fiu, o prostie şi o gogomănie mai mare ca asta rar mi-a fost dat să aud. Oricum, peste ani şi ani, acest slogan va intra în dezbatere la lecţiile de manipulare dintre cele mai bine orchestrate şi gândite.

Cum naiba se poate afirma că şi-ai luat ţara înapoi? Păi ce, era a lui Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase sau Radu Mazăre? Şi dacă da, cui o dăm, lui Relu Fenechiu, Romeo Stavarache, Adriean Videanu şi celorlaţi?

Cum se poate spune că ţi-ai luat ţara înapoi atâta vreme cât Klaus Iohannis vine la Cotroceni în locul lui Traian Băsescu, un personaj perceput bine de românii din diaspora, dar care nu are o imagine prea bună acasă. Pentru că, deocamdată, asta s-a schimbat. Un preşedinte cu atribuţii limitate de Constituţie şi nimic mai mult.

Care ţară am luat înapoi? Aia în care principalele resurse au fost oferite aproape gratis străinilor şi noi am rămas doar cu noroaiele şi necazurile?

Probabil că da.

România nu mai are Romgaz, nu mai are Electrica, nu mai are Petrom, aoleu, şi nu vreau să continui pentru că mă ia cu deprimarea. În schimb, are OMV, are E.ON Gaz, E.ON Energie, Enel şi multe alte companii în toate domeniile importante. Companii care fără nici o excepţie mulg această ţară şi trimit banii la ele acasă.

Da, asta este ţara pe care credem că am luat-o înapoi. Pentru că, în realitate, nu am luat nimic, totul este deja vândut. Şi totul în mai puţin de un sfert de secol.

Şi da, este admirabil ce au făcut românii în ultima săptămână, numai că această revoltă vine după ani de letargie şi nepăsare, iar inerţia din spate este atât de mare încât nu cred că se va schimba ceva în bine în România într-o perioadă de timp rezonabilă.

Se va schimba ceva în mod sigur după 16 noiembrie 2014. Modul în care românii din străinătate vor putea vota. Este un pas mic spre normalitate, dar care are nevoie de alte multe etape de normalizare.

Românii din diaspora au nevoie să fie ajutaţi de statul român, să nu mai fie umiliţi prin Italia, Spania sau Anglia. Să nu mai stea cu capul în pământ şi să fie nevoiţi să suporte mojiciile şi nesimţirile celor pentru care muncesc pe brânci. Abia atunci vom putea începe să vorbim despre o ţară a noastră.