Brigada Diverse

Salubrizarea Sucevei, un joc de interese

Licitaţia pentru atribuirea operaţiunilor de salubrizare în municipil Suceava a fost un punct de maxim interes pentru politicienii locali.

Disputele pe marginea acestui subiect au început încă din vara anului trecut, imediat după alegerile locale. Chiar dacă nu au strălucit, cei de la Rosal şi-au făcut treaba, iar o prelungire a contractului era chiar probabilă.

Numai că, cei din USL au sărit în sus şi au criticat modul cum cei de la Rosal se achită de sarcini. Mai mult, nici deszăpezirea nu a fost pe placul celor aflaţi acum la putere, iar ieşirile în presă pe această temă nu au lipsit.

Ceea ce nu s-a vrut a şti este faptul că în acest interval Rosal nu a mai primit bani pentru a se aproviziona cu material antiderapant pentru a putea face faţă iernii şi căderilor de zăpadă, de care Suceava nu a dus lipsă în ultimele săptămâni.

Probabil, în locul celor de la Rosal va veni o firmă agreată de unele persoane din USL, mai bine zis PSD.

Până la urmă, gunoiul este o sursă inepuizabilă de bani la negru. Cine poate sta la pândă pentru a număra că s-au transportat 30 de maşini de gunoi pe zi şi nu doar 18 cât se întâmplă în mod real? Sau cine stă să măsoare că s-au măturat 5.000 mp de teren şi nu doar 2.500?

Iar modalităţile prin care se fac afaceri la negru în domeniul salubrizării sunt foarte variate. De aceea, îndepărtarea celor de la Rosal a devenit o prioritate. Iar contractul cu noua firmă de salubrizare am curaj să pariez că se va prelungi pentru vreo 4 ani. Asta dacă nu cumva omul care va mijloci încheierea contractului va fi nemulţumit de comisionul primit.

Articole asemănătoare

Citiți de asemenea
Close
Back to top button