Versailles, grădina minune
Cine merge în Paris fără să treacă pe la Versailles nu a văzut nimic. Iarbă, pomi, apă, flori şi multă migală pentru a întreţine cea mai celebră grădină din lume.
Pentru a pătrunde în minunatele grădini de la Versailles trebuie plătit tributul turismului în masă: cozile la casele de bilete. Iar dacă nu ştiaţi, la Versailles sunt două cozi, una pentru bilete, iar după ce le-ai cumpărat trebuie să te aşezi la cea care îi dă dreptul să intri în imensitatea unui domeniu cândva exclusivit şi depravat, aşa cum spun istoriile care au dăinuit în timp.
Versailles este şi locul unde s-a încheiat pacea la finalul Primului Război Mondial şi din care România a ieşit „dodoloaţă”. Nu am să insist asupra clădirilor în care şi-a trăit ultimii ani din viaţă celebra regină Maria Antoaneta şi despre revoluţionarii care au luat cu asalt Palatul Versailles în 1789.
După ce părăseşti clădirea principală, în faţă ţi se deschide un domeniu imens, copleşitor. Sunt vreo 7.000 de hectare pentru care e nevoie de o zi întreagă de vizitare.
Se poate merge şi cu un soi de trenuleţe alimentate doar pe bază de baterie pentru a nu polua. Pentru câţiva euro te plimbă la toate domeniile ridicate de-a lungul timpului, dintre care Micul Trianon este cel mai important, locul special construit reginei Maria Antoaneta.
Heleşteiele par desprinse din poveşti, iar peştii cu siguranţă au luat lecţii de dresaj pentru că se înghesuie la mal la vederea oamenilor. Un prieten a făcut imprudenţa să-şi bage degetul în apă şi s-a ales cu o muşcătură care i-a amintit câteva zile de vizita la Versailles.
Pomii tunşi şi aliniaţi la milimetru dau senzaţia de perfecţiune. Cuvintele sunt prea puţine pentru a descrie măreţia de la Versailles. Cu siguranţă este o zi de care vă veţi aduce aminte. Chiar şi de plecarea de la Versailles, acolo unde nu veţi scăpa cu vânzătorii de suveniruri.
Nu trebuie să vă speriaţi de prima ofertă, 3 turnuri Eiffel la 5 euro, pentru că în final, după ce vă urmăresc şi un kilometru, o să puteţi pleca acasă cu 5 turnuri Eiffel la 1 euro.
am vizitat parcul de la versailles si intr adevar mi a produs o impresie deosebita. ca si urmatoarea conversatie pe ca am avut o in limba franceza cu unul din ghizii de la palatul grand trianon caruia i a m solicitat sa mi indice biroul in care s a semnat tratatul din 1920, tratat fara a carui ratificare romania nu ar fi fost la fel de mare ca astazi. acesta mi a aratat doar piesa de mobilier, respectiv o masa, spunandu mi ca biroul de la etaj este inchis vizitarii, ca si intregul etaj de altfel. dar interesant este modul cum mi a raspuns la interpelare: ,, vous parlez biensur de l accord par lequel l hongrie a perdu deux sur trois de son territoire?,, deci nu s a pus nicidecum problema reintregirii teritoriului unei tari de cacat ci a pierderii suferite de o tara europeana.