Umbra lui Ţepeş, după 1.480 de trepte

Undeva de pe un pisc de munte, umbra lui Vlad Ţepeş bântuie şi astăzi. Ca să ajungi acolo sus îţi trebuie un pic de voinţă şi oareşce efort. Mai exact cât să urci 1.480 de trepte.
De jos, din şoseaua care duce la Vidraru şi Bâlea Lac, dinspre Curtea de Argeş, Cetatea Poienari se arată semeaţă. Nu are decât o singură cale de acces, pe scări.
Pentru cei care doresc şi alte experienţe există şi varianta unui drum prin pădure, pieptiş spre vârf, asta pentru a trăi ce au simţit invadatorii care au încercat să cucerească cetatea.
Revenind la traseul de azi, până să te bucuri de priveliştea care se deschide de sus, trebuie urcate 1.480 de trepte. Mai greu este începutul, la care se adaugă „încurajările” turiştilor ce coboară şi-ţi spun că „ai urcat abia 20%”.
Pădurea deasă face urcuşul mai suportabil, iar câte o pauză este absolut necesară, asta dacă nu cumva sunteţi atleţi de performanţă.
Intrarea costă 3 lei de persoană, iar dorinţa de a fotografia sau filma „se pedepseşte” cu aproximativ 10 dolari sau 10 euro, după caz.
După circa 20 de minute de luptă cu scările, Cetatea Poienari apare în toată splendoarea ei. Ce a mai rămas din ea după mai bine de 500 de ani de istorie şi uitare.
Nu este nici un ghid care să-ţi explice cronologia evenimentelor petrecute aici. Singura referire este undeva la baza celor 1.480 de trepte, dar şi aceea lapidară şi prea puţin convingătoare.
Rămâne priveliştea, una de-a dreptul excepţională, şi nedumerirea. Întrebări despre oamenii care au muncit să ridice un astfel de edificiu în Evul Mediu, doar cu măgarii şi spatele. Şi mult sacrificiu.
Legenda spune că o parte din cetate a fost ridicată de duşmanii lui Vlad Ţepeş, boieri şi trădători, adunaţi într-o zi de Paşte şi duşi în creierul muntelui pentru a trudi la zidurile rămase parţial în picioare şi azi.
O altă istorisire spune că Vlad Ţepeş a fost încercuit de turci în această cetate şi a scăpat fugind prin munţi în mod incredibil, mai ales după ce vezi relieful de la Poienari.
Ca un post scriptum, trebuie să vă spun că sus am întâlnit un bărbat la vreo 70 de ani care urcase vitejeşte cele aproape 1.500 de trepte şi se bucura ca un copil de privelişte.
Cetatea Poienari e un loc care merită vizitat, atât pentru sălbăticie, istorie, cât mai ales pentru ce oferă ca imagini. Fotografii nu vor regreta deloc efortul, ca de altfel şi ceilalţi turişti.