Impresii din vacanţă

„Dracii negri” de la Marea Neagră

E soare, cald şi mult nisip pe litoralul Mării Negre. Chiar dacă e plin sezon, plajele nu sunt prea pline, ceea ce îi dă oricărui turist senzaţia de confort. Nu şi când vine vorba de preţuri, un lucru ciudat dacă ne gândim că fiecare client îşi gândeşte de două ori bugetul înainte de a scoate banii din buzunar.

Dacă în Neptun, o staţiune destul de aglomerată anii trecuţi nu e deloc bătaie pentru un loc mai apropiat de valurile mării, în Jupiter, Venus sau Cap Aurora bate de-a bine briza pe plajă. Şezlongurile sunt aproape pustii, dar acest aspect nu-i împiedică pe cei care au închiriat plajele să ţină la preţuri. Între 10-15 lei costă închirierea unui şezlong, aşa că mulţi turişti preferă rogojinele sau prosoapele de acasă.

dimineata nu e aglomeratie la plaja

Nu lipsesc de nicăieri obositorii vânzători ambulanţi sau indivizii care te îmbie la concerte.

„Luaţi porumbelu/De la Ion de la Neptun”, este oferta unuia care îşi etalează şuncile pe plajă în timp ce cară un coş cu porumb fiert.

Îl completează imediat unul care vinde bilete la spectacol: „Cine ia un bilet primeşte un porumb gratuit”, care apoi îşi continuă tirada cu anunţul despre „megaspectacolul” susţinut de „maşinile de râs ale României”.

Nu lipsesc nici ţigăncile care vând „nămol proaspăt”, steluţe, scoici sau kurtos.

Atmosfera pur românească dăinuie şi se îngroapă tot mai mult în nisipul de pe litoral. La toate acestea se adaugă mizeria, nesimţirea şi mârlănia, pe care le găseşti peste tot la malul românesc al Mării Negre, indiferent că este vorba de staţiuni de fiţe sau pentru oameni cu bani puţini.

Sunt şi lucruri care nu costă câtuşi de puţin. O baie în mare, un peisaj cu fete topless şi un castel de nisip. Mai sunt şi petele de culoare de pe plajă, „dracii negri” cum i-a catalogat un turist pe cei care se ung cu nămol şi se expun la soare.

dracii negri

Dacă vine vorba de preţuri, acestea nu sunt mai mici decât anul trecut, aşa cum v-aţi aştepta, chiar dacă pe plajă îşi face apariţia câte un oportunist care vinde jocuri de table la „preţuri de criză”.

E doar reclamă ieftină, aşa cum este şi în cazul hotelierilor şi proprietarilor de terase şi restaurante.

Dacă pe plajă o bere la pahar costă de la 2,5 lei în sus, la localuri preţurile cresc binişor.

Şi încă un pont. Dacă doriţi să veniţi pe litoral nu vă încurcaţi cu rezervări pe internet sau la agenţiile de turism. O să găsiţi cazări în orice staţiune, cel puţin în cursul săptămânii, la preţuri mai mici decât cele pe care vi le „vând” intermediarii.

Articole asemănătoare

Citiți de asemenea
Close
Back to top button