Impresii din vacanţă

Familia Medici, bancherii Europei, parte din istoria Florenţei

Dacă vizitaţi Florenţa, obligatoriu paşii vă vor purta spre Dom, spre Galeriile Ufizzi sau spre Ponte Vechio.

Sunt unele dintre cele mai importante repere ale istoriei oraşului şi, ca atare, sunt şi cele mai aglomerate zone, iar cozile de acces sunt indispensabile.

Dar, Florenţa are şi alte locuri de mare interes, dar nu la fel de celebre. Unul din aceste locuri este biserica San Lorenzo, construită de una dintre cele mai celebre familii din Europa Medievală. Aproximativ 300 de ani, istoria Florenţei a fost legată de familia Medici, practic primii bancheri moderni ai Europei. Această celebră familie nu doar că a fost extrem de influentă, ci şi extrem de bogată, iar mărturie stau ctitoriile rămase în picioare şi astăzi în Florenţa.

biserica san lorenzo interior

După cum spuneam, biserica San Lorenzo este un lăcaş de cult ridicat pentru familia Medici. Aici se află două amvoane, ultimele opere ale lui Donatello, pe care însă le-au finalizat studenţii acestuia.

amvon donatello

Sunt impresionante şi merită văzute. Aici se regăseşte amprenta şi altor artişti celebri din perioada renascentistă, printre care Michelangelo şi Brunelleschi.

Din exterior, biserica pare una sărăcăcioasă, dar asta pentru că trebuia placată cu marmură, aşa cum a gândit-o Michelangelo, dar acest proiect nu avea să mai fie dus la final niciodată.

di medici capela2

Într-o laterală a bisericii se află capela familiei Medici. În corpul principal sunt şase sicrie ale celor mai importante personaje din familia Medici. Este vorba de şase principi care îşi trăiesc somnul de veci într-un dom identic cu cel din piaţă, dar realizat la dimensiuni mai mici.

capela di medici3

Iar ca să vă daţi seama de puterea pe care o avea această familie în perioada de maxim apogeu, la un moment dat unul dintre ei a ajuns Papă, sub numele de Leon al X-lea.

capela di medici2

Tot aici se află o capelă pentru rugăciune, unde se regăsesc şi sculpturi ale lui Michelangelo, dar şi ale unor elevi ai acestuia.

sculptura michelangelo

Istoricul familiei se termină brusc, undeva înainte de 1800, dar tot ce au făcut rămâne parte din istoria Florenţei şi a Europei.

di medici blazon

Fireşte, cu bune şi rele, cu perioade în care au fost alungaţi efectiv din Florenţa, pentru a reveni, a fi alungaţi din nou şi pentru a veni încă o dată pe malurile râului Arno.

Articole asemănătoare

Citiți de asemenea
Close
Back to top button