O zi în Palatul de Gheaţă al Călimanilor

Ultima zi din 2014 m-a prins pe munte, în Călimani mai exact. A fost una dintre cele mai frumoase zile, în ciuda celor minus 20 de grade de care am avut parte pe aproape toate cele 6 ore ale traseului.

Am fost însoţit de Ciprian, un prieten pentru care muntele reprezintă însăşi esenţa vieţii. Traseul pe care l-am urmat, din Gura Haitii spre Pietrele Roşii, apoi către 12 Apostoli, cu revenire în locul de plecare, a fost unul extrem de frumos.

Zăpada căzută din belşug a făcut ca vârfurile brazilor să stea încovoiate, oferind senzaţia că o adevărată armată împietrită stă cu capul plecat în faţa conducătorului suprem.

Liniştea pădurii era foarte rar spartă de câte o creangă care se rupea sub greutatea zăpezii îngheţate sau de vreo pasăre care-şi lua zborul spre cerul senin.

Drumul a continuat pe un platou de pe care se deschidea o privelişte cum rar mi-a fost dat să văd. Totul era încremenit, iar natura părea zugrăvită doar în câteva culori. O splendoare care a meritat admirată cât mai mult.

Zăpada care depăşea jumătate de metru în mai multe zone ale traseului ne-a dat ceva bătăi de cap, dar nu într-atât de multe încât să ne speriem, mai ales în ceea ce-l priveşte pe Ciprian. Iar dacă tot pleacă peste câteva săptămâni în Africa, pentru a urca pe Kilimanjaro, zăpada din Călimani nu avea cum să-l sperie prea tare.

După orele amiezii i-am salutat pe cei „12 Apostoli”, şi apoi am purces spre locul de „îmbarcare”. Pe drum, am avut plăcuta surpriză de a întâlni un cuplu, el de circa 60 de ani, ea de aproximativ 40 de ani.

Urcau pe schiurile de tură spre „12 Apostoli”, acolo unde aveau de gând să întâmpine noul an, iar mai apoi să-şi continue traseul prin Călimani.

Palatul de Gheaţă al munţilor Călimani s-a dovedit primitor, dar mai are multe, foarte multe secrete, pe care aşteaptă să ni le dezvăluie.