Sinistra pădure din mirificul drum spre „12 Apostoli”

Parcul Naţional Călimani este o bijuterie în care natura a fost sculptor, arhitect şi muncitor în acelaşi timp.
Din păcate, în acest colţ de rai există şi erori, unele făcute de mâna umană, cum ar fi exploatarea minieră de sulf, o rană imensă şi sângerândă aflată chiar în inima muntelui.
Iar zona nu suferă nici de alte probleme, unele cu tonalitate sinistră, dar despre care vă voi vorbi imediat.
Am profitat de cele câteva zile libere pentru a revedea un loc minunat, „12 Apostoli”. Am urmat traseul clasic, din Gura Haitii, pe poteca numită sugestiv „12 Apostoli”, iar după ce am traversat apele năvalnice de munte am admirat Pietrosul Călimani şi celelalte vârfuri care se deschideau în toată splendoarea lor.
Paşii ne-au dus rapid spre zona de pădure, iar peisajul care se ivea nu era chiar cel mai încurajator. O întreagă pădure uscată străjuieşte ca un fel de poartă de intrare spre destinaţia finală. Pare o pădure bântuită, la care contribuie din plin şi fiecare adiere de vânt.
De fiecare dată ai senzaţia că se deschide o uşă de lemn care nu a mai fost unsă de ani şi ani şi te aştepţi ca din spatele ei să apară vreun monstru. Trecând peste această comparaţie, pot spune fără teama de a greşi că această bucată de pădure este una sinistră.
Şi, din păcate, cred că situaţia va deveni şi mai dramatică în scurt timp, mai ales că şi prin pădurea aparent sănătoasă se găsesc arbori căzuţi şi care se macină precum făina.
Odată trecut de acest „obstacol”, drumul a continuat spre vârf, iar pe platou s-a deschis un peisaj de-a dreptul superb, cu flori viu colorate, care completate cu stâncile şi cerul îşi tăiau pur şi simplu suflarea.
De la înălţimea „apostolilor” am admirat bazinul Dornelor, pădurea şi norii şi ne-am încărcat cu un aer pozitiv şi extrem de benefic.
„Mareşalul” sau „Bătrânul” sunt doar două dintre pietrele care fac de strajă Călimanilor de mii de ani, iar dacă nu aţi reuşit să-i vedeţi întreaga vară vă stă la dispoziţie.
Iar traseul nu este unul de speriat, iar în maxim 3 ore, de mers foarte lejer, veţi atinge obiectivul propus, cu un drum de întoarcere de mai puţin de 2 ore. Asta pentru începători, că oamenii muntelui nu au nevoie de foarte multe sfaturi şi indicaţii.