Am deschis sezonul de munte cu clasicul Rarău

Prima ieşire pe munte din această primăvară s-a concretizat în clasicul Rarău.

Să-i spunem că a fost o tură de încălzire şi reacomodare, dar care nu e recomandată pentru începători, având în vedere că a fost vorba de aproximativ 8 ore de mers efectiv.

Am ales să urcăm pe un traseu mai spectaculos, iar coborârea, chiar dacă a fost mai simplă, am preferat să o alegem pe alt traseu.

Moara Dracului, un loc pe care până acum vreo doi ani îl ştiam doar din auzite, mi-a devenit familiar, aş putea spune. De această dată, apa era foarte mică, un prim semn că zăpada pe munte a fost deja „mâncată” de ploi, vânt şi temperaturile ridicate.

Pe întreg traseul am avut parte de un adevărat spectacol de culori, mai multe nuanţe de verde, flori de toate culorile. Una peste alta, un spectacol pe care doar natura ţi-l poate oferi.

Din păcate, pe drum am găsit şi defrişări, urme ale trecerii barbarilor care distrug aurul verde. Urme adânci lăsate în pământul ud, şufe metalice folosite la exploatare şi mult lemn pregătit pentru a fi scos din pădure, cam astea ar fi petele negre ale drumeţiei de duminică.

Vântul care părea încremenit la bun început, şi-a făcut simţită prezenţa din plin în zonele mai înalte. Pe Popchii (Popii) Rarăului nu l-am putut ignora sub nici o formă, dar priveliştile care ni s-au deschis ne-au făcut să nu ne supărăm prea tare.

Sus am dat şi peste zone cu zăpadă, locuri unde anotimpurile erau unul lângă celălalt. Primăvara coexista practic alături de iarnă. Zăpadă scotea în evidenţă şi mai mult florile de munte, cu un spectru plecând de la alb până la violet, fără a omite galbenul sau portocaliul. Şi peste toate verdele crud al pădurilor de foioase, amestecat cu un alt tip de verde.

Surpriza neplăcută a fost aceea că pe tot traseul nu am găsit nici o persoană sau un grup de amatori de munte. Excepţie face zona Pietrelor Doamnei, acolo unde pantofarii erau prezenţi cu zecile, iar lipsa lor de informare, de respect pentru munte şi de echipare minimă pentru a urca pe pietre începe deja să mă exaspereze.

Au fost şi cazuri de oameni care veniseră pe munte în cunoştinţă de cauză, aşa cum erau unii alpinişti care ofereau lecţii (spre ruşinea mea nu ştiu despre cine este vorba), dar şi cei aproximativ 10 biciclişti pe care i-am întâlnit la coborârea prin Izvorul Alb spre Gara Câmpulung Est.

Una peste alta a fost o mişcare foarte bună şi abia aştept să mai ajung şi prin alte locuri.

Oana şi Florin, partenerii mei de drum de ieri, să mă scuze dacă i-am cam grăbit, dar întotdeauna e loc şi de mai rău. Sau de peisaje mai frumoase.