Avalanşa de frumuseţe din Tian Şan
Munţii Tian Şan sunt piatra preţioasă a Kârghâstanului, o ţară în care turismul montan este unul destul de dezvoltat.
Şi pentru că am văzut multă temere în glasul unora dintre cei cu care am discutat despre această ţară din Asia Centrală, vreau să spun că nu este mai nesigură cu nimic faţă de România, spre exemplu, iar oamenii sunt extrem de prietenoşi. Iar ca în mai toată Asia, aproape peste tot şi aproape pentru orice se negociază.
Cât despre preţuri, sunt cu mult sub ceea ce avem noi în ţară, iar produsele care se vând sunt de calitate, lipsind majoritatea kitschurilor care se vând în Europa, din Portugalia până în Ucraina şi din Anglia până în Grecia.
Excursia programată în Kârghâstan încă din septembrie anul trecut s-a nimerit, dintr-o eroare de calcul şi atenţie (poetul ştie asta!) a fi în perioada Paştelui.
Aşa se face că în loc să ciocnim ouă roşii, în prima zi de Paşte, pe 1 mai, am făcut cu totul altceva, am urcat în munţii Tian Şan. Taxa de intrare în Parcul Naţional Ala Archa este una modică, iar din Bişkek până acolo sunt vreo 25 de km care pot fi parcurşi fie cu autobuzul local pentru un preţ derizoriu, fie cu un taxi, iar preţul e de circa 30 de dolari.
Data de 1 mai a coincis şi cu deschiderea sezonului de escaladă şi alpinism, aşa încât atmosfera a fost una destul de încărcată.
Cei mai mulţi dintre turişti au urcat doar până la cascada aflată la aproximativ 2.700 de metri, iar pe lângă oamenii care imortalizau căderea de apă am putut vedea şi un grup de turişti, mama Rusia să trăiască, veniţi de acasă cu vodca după ei, dar şi cu gălăgia de rigoare.
Traseul a început prin pădure, iar marcajele nu erau extraordinare, aşa încât deşi ne-am propus să mergem spre vârful Komsomolets (micul cosmonaut), aflat la o altitudine de 4.140 de metri, am luat-o pe alt traseu.
Nu a fost o tragedie, pentru că peisajele au fost unele de vis, iar până pe la 3.000 de metri zăpada a lipsit aproape cu desăvârşire. Chiar şi aşa, la un moment dat am avut parte de o mică avalanşă, iar zgomotul amplificat de uriaşa vale nu este deloc unul confortabil.
Am continuat drumul parţial prin zăpadă spre vârf, dar timpul care ne presa (seara trebuia să plecăm din Bişkek spre Almaty, la aeroport), dar şi faptul că afară se încălzise serios şi te afundai în zăpadă până la brâu, ne-a determinat să facem cale întoarsă.
Cu această ocazie am oprit mai mult pe la cascadă, dar şi în alte locuri de unde am putut admira munţii Tian Şan în toată splendoarea lor. Un loc la care nu am visat să ajung, dar dacă ar fi să mă mai întorc aş face-o oricând cu plăcere.
Trebuie să mai spun că cei mai norocoşi au reuşit să vadă şi câteva marmote, care trăiesc în număr mare în acea zonă, dar şi diferite păsări ale cerului, inclusiv vulturi.