Shares

Săptămâna trecută am ajuns la Chişinău. A fost pentru prima oară când am mers în acest oraş românesc, care tinde să fie rusificat.

Călătoria spre Chişinău a început dimineaţa, la 6.30, când microbuzul condus de nea Victor a plecat din Autogara Suceava. Drumul în sine nu este foarte lung între Suceava şi Chişinău, dar opririle dese şi puricatul la frontieră te fac să pierzi vreo 7 ore pentru a ajunge la destinaţie.

Pentru cei care nu au fost în Basarabia, imediat după ce treci Prutul ai senzaţia că te-ai întors în timp cu zeci de ani. Drumurile sunt proaste, iar stomacul urcă şi coboară spre zona gâtului cu o frecvenţă impresionantă.

Casele sărăcăcioase, blocurile sovietice din oraşele pe care şoseaua le traversează şi chipurile apăsate ale oamenilor sunt un peisaj deloc optimist.

Microbuzul ajunge la Chişinău în jurul prânzului, iar şoferul este amabil şi te lasă acolo unde doreşti.

Diferenţa între Chişinău şi celelalte oraşe, fără a mai pune la calcul satele, este uriaşă. Maşini de lux, haine scumpe şi o lume mai destinsă, sunt aspecte care mi-au sărit în ochi în câteva minute după ce am „aterizat” în oraş.

Din păcate, limba rusă este la ea acasă. Multă lume nu ştie, sau nu vrea să ştie, limba română. Şi totuşi. Am urcat într-un taxi, un Logan cu vreo 200.000 de km la bord, iar şoferul se uita tălâmb la mine când încercam să-i explic unde vreau să ajung. Într-un final m-am înţeles cu el pentru că aveam o adresă scrisă pe o hârtie. Spre mirarea mea, imediat după ce a pornit maşina, şoferul a dat drumul la muzică. Erau manele româneşti.

Cât despre preţuri, îţi vine să-şi pui mâinile în cap. Singurele lucruri ieftine sunt ţigările, care costă între 1,4 lei şi 4 lei româneşti, în funcţie de marcă. Şi combustibilul este accesibil la preţ. Un litru de benzină se vinde cu aproximativ 3 lei româneşti. În rest, preţuri de îţi vine să fugi în lume. Spre exemplu, pentru o bere „Chişinău” la 0,5 litri, la o terasă din oraş, trebuie să scoţi din buzunar 18 lei moldoveneşti, adică 4,5 lei româneşti.

Despre românii care merg la Chişinău pentru prima dată se spune că-şi rup gâtul. Nu pentru că ar călca în vreo groapă, ci după cât de des se uită după moldovence.

În partea centrală, Chişinăul este destul de curat, iar străzile aerisite. Pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt găseşti aproape tot ce vrei, de la magazine de firmă la produse autohtone. La câţiva paşi de Primărie, este organizat un soi de târg ambulant în care artiştii şi oamenii săraci încearcă să-şi câştige existenţa.

Ca o ironie cruntă, un tricou cu însemnele CCCP, ceea ce în traducere înseamnă URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste), stă alături de o hartă a Moldovei mari, de pe vremea lui Ştefan cel Mare.

Chişinăul nu are doar părţi bune. De fiecare dată când vântul adie dintr-o anumită direcţie, tot oraşul se umple de miresme grele. Mi s-a explicat că este vorba de hârdăul Chişinăului, bazine mari pline cu materii fecale, descoperite pentru a fi „neutralizate” şi apoi împrăştiate pe câmpuri ca îngrăşăminte. Nici transportul în comun nu se face în condiţii prea bune. Autobuzele, troleibuzele şi microbuzele sunt vechi şi hârbuite.

Plus că la orele de vârf se creează ambuteiaje serioase, iar pentru a ajunge dintr-o parte în alta a oraşului ai nevoie de multă răbdare şi timp suplimentar. Chiar şi aşa, poliţiştii cu ale lor caschete mari sunt prezenţi peste tot, iar dacă ai parcat aiurea te trezeşti rapid cu o amendă.

M-am bucurat că Monumentul lui Ştefan cel Mare este un punct de reper pe care-l ştiu toţi localnicii, indiferent că-s ruşi, români sau alte naţii ale pământului. Mai bine ar fi să ştie şi cine a fost marele domnitor şi cine stăpânea odinioară partea din stânga Prutului.