Tbilisi, capitala amestecurilor

Tbilisi sau Tiflis, aşa cum era cunoscută în trecut, este capitala în care se regăseşte un amestec interesant, de arhitectură locală, clădiri de tip sovietic dar şi construcţii moderne.

În Georgia totul merge spre Occident, dar drumul este unul extrem de lung şi presărat cu piedici. Aflaţi în conflict mocnit cu vecinul şi duşmanul lor de o viaţă, mama Rusia, gruzinii încă mai trăiesc amintirea clipelor când tancurile ruseşti s-au oprit la intrarea în Tbilisi.

Iar regiunile Osetia şi Abhazia sunt răni care sângerează şi acum. Iar pe drumul dintre Tbilisi şi Gori, culmea ironiei, oraşul dictatorului sovietic Iosif Visarionovici Stalin, ne oferă imaginea conflictului îngheţat dintre Georgia şi Rusia. Sute de locuinţe destinate refugiaţilor din regiunile amintite au fost ridicate şi s-au transformat în aşezări de sine stătătoare. Dar numai oamenii care au fost nevoiţi să-şi părăsească propriile case ştiu ce e în sufletul lor.

Revenind la Tbilisi, trebuie să recunosc că mie mi-a plăcut acest oraş. Zona centrală are clădiri renovate şi evocă un aer destul de boem. Caracteristic arhitecturii gruzine sunt balcoanele suspendate, care se găsesc aproape la tot pasul. Fireşte, nu şi în zona cu blocuri sovietice.

De pe o colină, cupolele aurite ale catedralei ortodoxe se văd aproape din orice direcţie. E un loc unde găseşti şi o grămadă de oameni săraci, cerşetori, aşa încât ai toate condiţiile pentru a te simţi ca acasă, în România.

Râul Kura, care taie capitala Georgiei pare să fi tăiat stâncile după modele gândite de un sculptor. De la nivelul podurilor, cursul de apă nu pare atât de impresionant, dar cu cât urci spre locurile mai înalte din Tbilisi se deschide o altă imagine.

Sus, pe o altă colină stă de strajă statuia ridicată de sovietici, „Patria mama”. Mă rog, cred că aşa se numeşte, dar este un adevărat lait-motiv în fosta URSS şi se găseşte şi în alte oraşe care au făcut parte din imperiul de la răsărit.

Peste râul Kura s-au ridicat în ultima perioadă poduri cu un design futurist, iar pe cele două maluri se regăsesc şi alte clădiri care nu mai au nimic în comun cu trecutul recent al oraşului.

Cât despre preţuri, Tbilisi este un oraş care se compară cu ceea ce e în România, chiar un pic sub preţurile de la noi. Vorbesc aici de nivelul anului 2015, dar nu cred că între timp s-a înregistrat ceva spectaculos în această direcţie. Iar dacă vorbim de transportul în comun, biletele au preţuri derizorii. Sau dacă doriţi, puteţi circula şi cu bicicleta. Nu şi cu cea din imaginea de mai jos.

Nu trebuie să rataţi şi o privelişte nocturnă a oraşului. Spectacolul luminilor care se aprind la căderea întunericului este unul care nu trebuie ratat.

În concluzie, recomand o vizită la Tbilisi. Pentru două zile, acest oraş vă poate fi o gazdă primitoare. Şi diferită faţă de ceea ce găsiţi prin Occident. Iar dacă e să mă întrebaţi cum am zburat spre Tbilisi, drumul a fost prin Istanbul, cu compania Pegasus, şi a costat în jur de 100 de euro dus-întors.